Sport (182781)

Rezultate, analize si momentele zilei din sport.

Stadiul lucrarilor pe sectiunea 4 a autostrazii Sibiu-Pitesti a ajuns la 83%. Cand ar putea fi data in circulatie

Stadiul fizic al lucrărilor pe secţiunea 4 Curtea de Argeş - Tigveni a autostrăzii Sibiu-Piteşti a ajuns la 83%, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Dacă se menţine ritmul activităţilor şi mobilizarea din şantier, aceasta ar putea fi dată în circulaţie anul viitor, mai devreme decât este prevăzut în contract.

(P) Kaufland se alatura Federatiei Romane de Tenis si lanseaza „Serveste Inspiratie”, platforma ce conecteaza cariera si sportul

Kaufland România anunță parteneriatul cu Federația Română de Tenis, prin care sprijină sportivele ce reprezintă România la Billie Jean King Cup, cea mai importantă competiție internațională a tenisului feminin pe echipe. Colaborarea marchează lansarea “Servește Inspirație”, o platformă de carieră prin care Kaufland conectează lumea sportului cu cea profesională, inspirată de repere comune precum: performanță, disciplină, echilibru și spirit de echipă. Inițiativa reunește proiectele prin care compania susține sportul, performanța și poveștile care inspiră prin acțiune.

Rusia curata minele din Kursk cu genisti nord-coreeni asistati de roboti

Geniști nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea rusă Kursk pentru a ajuta la curățarea minelor și a dispozitivelor explozive rămase după retragerea trupelor ucrainene, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Militarii, instruiți în centre ruse de specialitate și asistați de roboți de deminare, lucrează alături de forțele ruse în cadrul cooperării tot mai strânse dintre Moscova și Phenian.

Incepe Postul Craciunului 2025: Obiceiuri pe care preotul le interzice pana la sarbatoarea Nasterii Domnului

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea Nașterii Mântuitorului. Pe parcursul celor aproximativ 40 de zile, oamenii își dedică timpul rugăciunii și disciplinei personale, renunțând la anumite alimente și practici. Părintele Dan Damaschin a explicat pentru Digi24.ro care sunt principalele obiceiuri de evitat pentru a respecta cu adevărat perioada de post.

O fata de 18 ani din Bucuresti a fost rapita de fostul iubit si dusa cu forta in Predeal. Cum a reusit sa scape

O fată de 18 ani din București a trecut prin clipe de groază după ce a fost răpită de fostul iubit și dusă cu forța în Predeal. Tânăra a reușit să scape după ce a cerut ajutorul unor angajați dintr-o benzinărie, iar suspectul a fost reținut de oamenii legii. Atenție! Urmează informații cu puternic impact emoțional. În caz de urgență, apelați numărul Telverde destinat victimelor violenței domestice - 0800.500.333.

BBC ii cere scuze lui Trump pentru editarea unor declaratii, dar refuza sa ii plateasca despagubiri

BBC i-a cerut scuze președintelui SUA Donald Trump pentru un episod din emisiunea Panorama care a montat fragmente din discursul său din 6 ianuarie 2021, dar a respins cererile sale de despăgubire. Corporația a declarat că montajul a dat „impresia greșită că președintele Trump a făcut un apel direct la acțiuni violente” și a afirmat că nu va mai difuza emisiunea din 2024.