Muzeul ASTRA
Amplasat în rezervația naturală Dumbrava Sibiului și considerat monument în ansamblul său, muzeul în aer liber are 10 kilometri de alei.
Amplasat în rezervația naturală Dumbrava Sibiului și considerat monument în ansamblul său, muzeul în aer liber are 10 kilometri de alei.
Nu toate bolile se manifestă de la început prin semne și simptome deranjante, care aduc de obicei pacientul la medic. Cancerul renal este una dintre bolile „tăcute”, care poate evolua mai mulți ani fără vreun simptom și este descoperită fie în urma unor complicații grave, tardiv, fie întâmplător, la o ecografie abdominală de rutină. Aflăm mai mult despre cancerul renal de la Dr. Eduard Dănăilă, medic primar oncologie medicală și medicină internă.
Ucraina va „corecta” o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un val de indignare în rândul multor aliaţi ai Kievului şi proteste în ţară, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha pentru AFP, în ajunul unui vot aşteptat în Parlament, anunță Agerpres.Această legislaţie, adoptată pe 22 iulie şi apoi promulgată, prevedea plasarea Biroului Naţional Anticorupţie (NABU) şi Procuratura Specializată Anticorupţie (SAP) sub autoritatea directă a procurorului general, care este numit de preşedintele Zelenski.Legea a stârnit un val de indignare în societatea civilă şi primele proteste stradale de amploare de la Kiev de la începutul invaziei ruseşti din 2022. De asemenea, a provocat critici puternice din partea Uniunii Europene, la care Ucraina aspiră să adere.Preşedintele Volodimir Zelenski a propus în cele din urmă un nou proiect de lege care restabileşte independenţa structurilor anticorupţie, care ar urma să fie supus joi votului în Parlament.
Având în vedere situația actuală a serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo din țara noastră, Salvamont România atrage public atenția asupra unui risc iminent și anume colapsul funcțional al structurilor de salvare montană” la nivel național. Activitatea de salvare montană, speologică şi din locuri greu accesibile este „profund” afectată de lipsa de personal şi se află, în prezent, într-un punct „critic, fără precedent”, a mai spus sursa citată.
Recenta reprimare a organizațiilor anticorupție din Ucraina de către președintele Volodimir Zelenski a fost planificată în secret de un „cerc restrâns” de oficiali, a avertizat șeful uneia dintre agenții, potrivit The Times.
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că în societatea românească există încă discriminare şi o lipsă de asumare a problemelor. Șeful statului a participat la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor.
Un avion de vânătoare F-35 al Marinei SUA s-a prăbuşit, miercuri, în centrul Californiei, în apropierea bazei aeriene navale Lemoore, potrivit unui comunicat al Marinei citat de CNN, preluat de News.ro.
Doi foști procurori din Cluj au câștigat în instanță banii reținuți de stat pentru impozitul progresiv pe pensie. Cei doi au invocat faptul că CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor speciale este neconstituțională.
Meaghan Mobbs, fiica trimisului special al președintelui SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a comentat atacul la scară largă al Rusiei asupra orașului Kiev, menționând că, procedând astfel, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „testează hotărârea și puterea Americii”.
Atunci când cutremurul cu magnitudinea de 8,8 a lovit estul Rusiei miercuri, la ora locală 11:25, a provocat îngrijorare pentru toate populaţiile de pe coastele Pacificului. Deși a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată, lumea a răsuflat uşurată - nu a provocat un tsunami catastrofal de care mulți se temeau.