ACTUALIZARE 17.25. Mii de oameni s-au adunat în capitala Suediei, Stockholm, faţa Palatului Regal, pentru a asista la ceremonia căsătoriei prințesei Madeleine cu un om de afaceri.
Novak Djokovici şi Rafael Nadal au oferit un meci epic în semifinalele turneului de la Roland Garros. Motivat de victoria de la Monte Carlo în faţa lui Nadal, sârbul a sperat să obţină încă o victorie în faţa regelui zgurei pe suprafaţa sa favorită. După 4 ore şi 40 de minute de joc, însă, Nadal a reuşit să se impună în cinci seturi, scor 6-4, 3-6, 6-1, 6-7, 9-7.
Acest prag este prevăzut în noua lege a referendumului, care a trecut de Parlament, dar a fost constestată la Curtea Constituţională. Potrivit noii legi, pentru orice tip de referendum este suficientă o prezenţă de 30 la sută la vot, faţă de 50 la sută plus unu cât este în actuala lege.
Apa a rupt un podeţ şi a adus la vale aluviuni, care au paralizat traficul pe Drumul European 58, în apropiere de localitatea Ilba. Mai multe echipaje ale pompierilor au intervenit, însă nu au putut stăvili apele, care au distrus sute de hectare de culturi.
Burakowski, care vorbește foarte bine limba română, a mai scris acum câțiva ani o carte despre „Geniul Carpaților” - Nicolae Ceaușescu. Autorul a povestit la Digi24 ce l-a determinat să scrie despre România și despre prăbușirea comunismului în Europa de Est.
"UEFA a făcut din lupta contra meciurilor trucate prioritatea numărul 1, iar regulamentul disciplinar conţine schimbări importante pentru a reprima astfel de incidente şi a le pedepsi în mod eficient", scrie site-ul forului european.
Specialistul în comunicare, Dan Petre, consideră că politicienii români comunică prost. Deficienţe au şi în ceea ce priveşte discursul.
A intervenit indirect, prin intermediul băncilor comerciale. A fost un fel de urecheală, de genul „lăsați-o mai ușor”. În general, când vrea să dea un semnal, BNR intervine direct, dar se întâmplă rar acest lucru. Din ce se pare, nu a fost un eveniment unic în regiune, se pare că și Banca Ungariei a făcut ceva similar. Acolo e nevoie și mai mare de vești liniștitoare, cu toate inundațiile. După intervenția BNR, euro s-a mai calmat un pic. Dar cursul nu s-a întors. Era într-o bandă îngustă, în jurul lui 4,55, ceea ce arată că erau tot cumpărări de valută pentru ieșiri din piață. Căci de la asta ni se trage.