Guvernul schimbă OUG anunțată inițial pentru combaterea crizei energetice cauzată de războiul din Orientul Mijlociu. Operatorii economici care produc combustibili vor fi exceptați de la limitarea adaosului comercial, potrivit surselor Digi24. Ordonanța va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului, după o amânare. Blocul Naţional Sindical (BNS) a amânat ședința Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social privind măsurile Guvernului de reducere a prețurilor la combustibili, acuzând „modul defectuos şi lipsit de transparenţă” în care a fost realizată convocarea. Preşedintele PSD și șeful Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit dimineață cu reprezentanţi ai principalelor federaţii sindicale. Consiliul Economic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil proiectului. Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că veniturile suplimentare obținute din TVA, ca urmare a scumpirilor carburanților, nu vor rămâne la buget, ci vor fi introduse într-o schemă de finanțare care să atenueze impactul creșterii prețurilor.