Lifestyle (183360)

Lifestyle, sanatate si tendinte utile.

Razboi in Orientul Mijlociu, Ziua 9. „Iranul nu se va preda”, zice presedintele Parlamentului. Israelul anunta ca razboiul va mai dura

Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat acum în a doua săptămână. Depozite de petrol din Teheran au fost lovite, oficiali libanezi spun că patru persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unui hotel din Beirut, iar Israelul susține că a lovit „comandanți cheie” ai Corpului Libanez al Forței Quds, brațul de operațiuni externe al Gărzilor Revoluționare (IRGC). Statele din Golf au raportat, de asemenea, atacuri cu rachete și drone. Duminică seara a devenit oficial: al doilea fiu al lui Ali Khamenei, Mojtaba, a devenit noul lider suprem al Iranului.

Cum poate interveni statul pentru ca pretul carburantilor sa nu ajunga la 10 lei/ litru

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că statul are cinci scenarii pe masă pentru a nu se ajunge la 10 lei pentru un litru de carburant, după ce s-a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a preţului pentru barilul de petrol din 1983 încoace. „Avem mecanisme să intervenim de săptămâna viitoare”, a anunţat ministrul Energiei. Potrivit lui Ivan, aceste scenarii presupun ca statul să micşoreze accizele şi taxele care compun aproape 70% din preţul final al carburanţilor, „pe o perioadă limitată de timp”.

Meciul Rapid – Universitatea Craiova, oprit din cauza gazelor lacrimogene. Jandarmii au declansat accidental un pulverizator

Jandarmeria București a transmis duminică seară că, în timpul meciului de fotbal Rapid București  - Universitatea Craiova, în cadrul dispozitivului de jandarmi a fost acționat accidental, pentru scurt timp, un pulverizator de capacitate mărită, cu substanță iritant-lacrimogenă. Arbitrul a oprit meciul timp de 3 minute, din cauza efectelor substanței. 

Partidul cancelarului german Friedrich Merz e pe cale sa piarda alegerile din landul Baden-Wurttemberg. Extrema dreapta, in crestere

Verzii germani par să se îndrepte duminică la alegerile regionale din landul Baden-Wurttemberg către o victorie în faţa partidului de dreapta Uniunea Creştin-Democrată (CDU) al cancelarului federal Friedrich Merz, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, care arată de asemenea o creştere a extremei drepte, transmite AFP, preluat de Agerpres. 

Cum se profileaza Rusia drept un prim castigator al razboiului din Iran (Time)

Războiul din Iran a ucis sute de civili, a strămutat sute de mii, a făcut ca prețurile globale ale petrolului să crească vertiginos, a creat o criză politică pentru președintele Donald Trump și a zguduit stabilitatea din Golf. Dar pentru cel puțin o națiune, haosul a creat oportunități. Rusia a ieșit din prima săptămână a atacurilor SUA-Israel asupra Iranului ca un prim câștigător, aparent capabil să profite de efectele secundare economice și geopolitice ale războiului, în timp ce alții suportă costurile, scrie Time.