REPORTAJ. Cum a reusit un medic sa doteze maternitatea din Timisoara cu aparate de mii de euro
Doctorul Olimpia Oprea lucrează la departamentul obstetrică-ginecologie al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara de 23 de ani. De la început şi-a dorit să modernizeze secţia, dar spitalul nu a avut niciodată fonduri. Aşa că a învăţat să scrie proiecte europene şi astfel a obţinut finanţări de mii de euro pentru maternitate. Prima, în valoare de 200.000, a fost câştigată în anul 2012 în colaborare cu un spital din Szeged, Ungaria.
