Revizuirea Constitutiei seamana cu o misiune imposibila
Parlamentul nu a făcut absolut nimic pentru revizuirea Constituţiei, la aproape patru luni de la înfiinţarea Comisiei speciale.
Parlamentul nu a făcut absolut nimic pentru revizuirea Constituţiei, la aproape patru luni de la înfiinţarea Comisiei speciale.
Franţa a înregistrat o scădere de 0,2 la sută în primele trei luni şi este pentru a treia oară în ultimii patru ani când intră în recesiune.
A fost angajată o echipă de avocaţi, care colaborează cu o casa de avocatură din Franţa. Desi procesul ar fi putut dura chiar şi trei ani, rămăşiţele lui Brâncuşi ar putea fi aduse în România până cel târziu în luna iulie.
Pe lista celor care trebuie să depună Declaraţia 200 pentru veniturile realizate anul trecut se află în primul rând cei care desfăşoară activităţi independente. Este vorba despre profesiile libere, cum sunt avocaţii, notarii, arhitecţii şi consultanţii. Şi cei care au câştigat bani din drepturile de proprietate intelectuală, indiferent că este vorba despre drepturi de autor sau despre brevete de invenţie, trebuie să completeze formularele. Se adaugă şi persoanele care au obţinut venituri din agricultură sau din închirierea unor proprietăţi.
În locul acestuia a fost numit provizoriu, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisarul şef Mihai Pruteanu, care până astăzi a fost şeful Poliţiei din judeţul Olt.
Regele George al VI-lea al Angliei a trebuit să lucreze cu un profesor de dicţie ca să devină un adevărat lider pentru poporul său. Iar istoria e presărată de figuri celebre cărora vorba le-a dat multă bătaie de cap. Marele orator al Antichităţii, Demostene, era bâlbâit din copilărie și, pentru că voia să scape de poticneală, se chinuia să vorbească având pietre în gură. Pentru cei care tânjesc astăzi după o pronunţie impecabilă, jurnalista Carmen Ivanov a pus pe hârtie cele mai noi exerciţii de dicţie.
Aproape că nu există chitarist în România care să nu fi învățat primele acorduri pe o chitara Hora, plecată din fabrica înființată în 1951. De-a lungul vremii, gama de instrumente a fost mult diversificată.
