Bazin de inot redeschis, ancheta tulbure
A fost un lanț întreg de greșeli. În primul rând, a trecut o săptămână din momentul în care cei 15 copii s-au îmbolnăvit și până cand părinții au depus primele reclamații la poliție. În plus, tot de șapte zile au avut nevoie administratorii bazinului ca să îi anunțe de incidente pe șefii lor de la Primăria Timișoara. În momentul în care edilii au cerut sprijinul Direcției de Sănătate Publică Timiș, pentru a stabili cauza îmbolnăvirii, era deja prea târziu pentru prelevarea de probe, întrucât bazinul fusese golit și închis. Ca atare, cei de la DSP au fost nevoiți să aștepte ca piscina să fie curățată și reumplută.
