Externe (183360)

Evenimente internationale, pe scurt si la obiect.
Cu motoarele la 2.000 de metri altitudine

Cu motoarele la 2.000 de metri altitudine

Timp de două zile, motocicliști din întreaga țară au parcurs traseele stabilite de organizatori. "Baza" a fost locul cunoscut drept „La Cărări", în munţii Şureanu, iar traseul bikerilor a cuprins lacuri, păduri şi un domeniu schiabil. Partea cea mai înaltă a traseului a cuprins patru vârfuri de peste 2000 de metri înălțime pe care participanţii s-au căţărat... tot pe două roţi.

V. Zgonea, despre anuntul privind referendumul: „Presedintele are acest atribut. Nu putem decat sa luam act”

V. Zgonea, despre anuntul privind referendumul: „Presedintele are acest atribut. Nu putem decat sa luam act”

Valeriu Zgonea a reacționat, în „Jurnalul de seară”, la anunțul președintelui. „E o manevră tipică a președintelui. Ne-am obișnuit cu el din 2005 încoace. Este un atribut constituțional pe care îl are, nu contează resursele principale pe care le alocăm. Nu avem cum să interferăm. Conform Constituției, în acest moment, nu putem să interferăm în această decizie a președintelui. Este un act unilateral, pe care nu putem să îl sancționăm decât la urne”, a declarat Valeriu Zgonea.

C.T. Popescu: „Referendumul face parte din programul de mentenanta a imaginii de putere”

C.T. Popescu: „Referendumul face parte din programul de mentenanta a imaginii de putere”

„Traian Băsescu face ce a mai făcut. De vreo câteva luni încoace încearcă să mențină o presiune constantă asupra actualei puteri, ca să de opiniei publice percepția că el este cel care, în ultimă instanță, decide, că nu a pierdut puterea în urma evenimentelor de anul trecut. Și această manevră face parte din programul de mentenanță a imaginii de putere. Legal și formal vorbind, are dreptate. Acest referendum a fost votat și ar trebui pus în aplicare de către Parlament, dar modul în care folosește domnul Băsescu acest lucru corect și legal este politicianist”, a afirmat Cristian Tudor Popescu la „Jurnalul de seară”.

S-a triplat numarul virozelor

S-a triplat numarul virozelor

În ultima lună numărul pacienţilor care s-au prezentat la cabinetele medicilor de familie cu viroze respiratorii şi stări gripale, aproape s-a triplat faţă de o perioadă obişnuită. Medicii de familie spun că cei mai afectaţi de viroze sunt copiii de grădiniţă.

REVIZUIREA CONSTITUTIEI. Casatoria ramane definita ca relatie intre soti

REVIZUIREA CONSTITUTIEI. Casatoria ramane definita ca relatie intre soti

Astfel, amendamentul, care avea forma „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, a fost respins, în momentul în care Comisia de revizuire a revenit la votul asupra acestuia.