Europarlamentarul PDL a mărturisit că între Laura Codruța Kovesi și Daniel Morar l-ar alege pe ce-al doilea și a precizat că una din cele mai mari greșeli din mandatele președintelui Traian Băsescu a fost cea legată cazul Raed Arafat, de la începutul anului trecut.
Şeful statului a explicat că apelează din nou la popor tocmai din respect pentru votul pe care acesta l-a dat în 2009 în favoarea unui Parlament unicameral, cu 300 de membri.
Autoritățile și ONG-urile se ceartă pe modificările aduse legii.
Pe Calea Victoriei din București, Palatul Regal domină prin amploare. Dincolo de ferestrele înalte, se află o parte din istoria României. După trei ani, vizitatorii au acces în încăperi care au fost închise pentru renovare. Ele și-au recăpătat strălucirea, iar în marmura impecabilă, în tablourile maiestoase și în simbolurile regalității este România de astăzi. Prima oprire, Sufrageria Regală.
Din cauza unor lucrări de exploatare de pietriș la piciorul unui pod peste Argeş, stâlpii de susținere ai acestuia s-au răsturnat în anul 2005, iar trecerea a devenit impracticabilă. Nici după opt ani, autoritățile nu au reușit să-l refacă. Ministerul Transporturilor spune că se lucrează încă la un studiu de fezabilitate.