Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.
Dobanzile la care se imprumuta statul revin treptat la nivelurile anterioare alegerilor. Scaderi mai mari la titlurile pe termen scurt

Dobanzile la care se imprumuta statul revin treptat la nivelurile anterioare alegerilor. Scaderi mai mari la titlurile pe termen scurt

Dobânzile la care se împrumută statul au continuat corecţia începută pe finalul săptămânii trecute, cu scăderi mai reduse luni la maturităţile lungi, cum este referinţa de 10 ani, dar cu reduceri ample la maturităţile pe termen scurt, de 60-70 de puncte de bază. Evoluţia de pe pieţele financiare este determinată de rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate de Nicuşor Dan, relatează news.ro, care citează Profit.ro.

Un alpinist roman a murit in timpul unei expeditii in Muntii Himalaya

Un alpinist roman a murit in timpul unei expeditii in Muntii Himalaya

Un alpinist român și unul din India au murit pe Muntele Lhotse din Nepal, al patrulea cel mai înalt vârf din lume, au declarat luni oficialii locali, citați de Reuters. Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în timpul expedițiilor în Munții Himalaya, în acest sezon, arată aceeași sursă.

Atac cibernetic in Marea Britanie: O agentie guvernamentala acuza furtul unei cantitati „semnificative” de date personale

Atac cibernetic in Marea Britanie: O agentie guvernamentala acuza furtul unei cantitati „semnificative” de date personale

Agenţia guvernamentală britanică Legal Aid, care oferă asistenţă juridică persoanelor fără posibilităţi, a anunţat că a avut loc un atac cibernetic despre care a spus că a dus la accesarea şi descărcarea de către un grup a unei cantităţi „semnificative" de date cu caracter personal de la cei care au solicitat online asistenţă juridică începând din 2010, relatează luni agenţia Reuters.

Un barbat din Bucuresti e anchetat dupa ce a instigat pe TikTok la „o noua revolutie”. Planul era de a-i „aresta pe toti” din Guvern

Un barbat din Bucuresti e anchetat dupa ce a instigat pe TikTok la „o noua revolutie”. Planul era de a-i „aresta pe toti” din Guvern

Un bărbat din Bucureşti este cercetat sub control judiciar, fiind inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare publică, după ce a făcut apel, pe TikTok la „o nouă revoluţie”. El a chemat rezervişti, foşti condamnaţi dar şi pe cei care au „puţină vână în ei” să îl contacteze, promiţând că îi pune în legătură cu organizatorul aşa-zisei revoluţii, planul fiind să intre cu forţa în clădirea Guvernului şi să „aresteze pe toţi”, transmite News.ro.

Cum explica oficialii AUR esecul lui George Simion in alegeri. Petrisor Peiu: „Decizii mai putin inspirate care s-au luat la noi”

Cum explica oficialii AUR esecul lui George Simion in alegeri. Petrisor Peiu: „Decizii mai putin inspirate care s-au luat la noi”

Senatorul AUR, Petrișor Peiu a comentat, în exclusivitate pentru Digi24, rezultatul obținut de candidatul partidului, George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. În procente, Simion a obținut 46,4% dintre voturi, pierzând fotoliul de președinte în fața candidatului independent, Nicușor Dan, care a obținut 53,6%. Rezultatul reflectă o mobilizare foarte puternică a celor care l-au susținut pe Nicușor Dan pentru funcția de președinte, dar și o serie de decizii „mai puțin inspirate”, care s-au luat la nivelul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, a spus Petrișor Peiu.