Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.
Prefectul judetului Mures: Toata lumea vorbeste de Praid, dar efectele din zona Tarnavei sunt mult mai mari

Prefectul judetului Mures: Toata lumea vorbeste de Praid, dar efectele din zona Tarnavei sunt mult mai mari

Prefectul judeţului Mureş, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat, vineri, că „toată lumea” vorbeşte de problemele apărute în zona Praidului în urma inundării salinei, însă, în opinia sa, efectele în zona Târnavei Mari şi a judeţului Mureş sunt mult mai mari, având în vedere că sunt aproape 40.000 de persoane afectate şi au apărut suspendări în activitatea unor operatori economici mari.

STENOGRAME Cum luau mita trei neurochirugi de la Spitalul Militar Central. Medicii au fost pusi sub control judiciar

STENOGRAME Cum luau mita trei neurochirugi de la Spitalul Militar Central. Medicii au fost pusi sub control judiciar

Procurorii militari de la Direcția Națională Anticorupție  au plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile trei medici de la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”. Percheziții au avut loc, ieri, la unitatea medicală din București și la două adrese din județul Dâmbovița. În dosar, doctorii respectivi au luat mită de la mai mulți militari pentru a obține ilegal concedii ilegale și pensionări pe motive medicale. Stenogramele din ordonanța de urmărire penală obținută de digi24.ro arată că șeful șecției de Neurochirurgie, Marian Mitrică primea plicuri cu bani de 200 lei sau 100 euro lăsate pe masă odată cu documentele medicale ale militarilor care veneau la consultație, el le lua și le băga sub tastatură.

Putin cere evitarea recesiunii, dar economia Rusiei e pe marginea prapastiei. Avertismentul dur al sefei Bancii Centrale

Putin cere evitarea recesiunii, dar economia Rusiei e pe marginea prapastiei. Avertismentul dur al sefei Bancii Centrale

Președinta Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a declarat că avântul economic generat de război se estompează rapid, resursele-cheie fiind aproape epuizate. Potrivit Kiev Independent, ea a avertizat că țara nu mai poate conta pe aceleași instrumente care au susținut creșterea în primii doi ani de război la scară largă împotriva Ucrainei.

Ucraina si Rusia au facut un nou schimb de prizonieri. Volodimir Zelenski: „Cei mai multi au petrecut peste doi ani in captivitate”

Ucraina si Rusia au facut un nou schimb de prizonieri. Volodimir Zelenski: „Cei mai multi au petrecut peste doi ani in captivitate”

Ucraina și Rusia au anunțat vineri un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul acordului încheiat la Istanbul pe 2 iunie. Potrivit autorităților, au fost eliberați militari răniți sau tineri sub 25 de ani, iar cei decedați au fost predați. Președintele Zelenski a confirmat că soldații ucraineni s-au întors acasă după mai bine de doi ani în captivitate, relatează Agerpres.