Legea pentru instituirea lui 2026 ca Anul Constantin Brancusi, promulgata
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care prevede instituirea lui 2026 ca „Anul Constantin Brâncuși”, pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistului.
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care prevede instituirea lui 2026 ca „Anul Constantin Brâncuși”, pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistului.
Direcția Națională Anticorupție a transmis că nu este implicată în apariția în spațiul public a unor interceptări cu discuții private între Cristian Popescu Piedone și soția sa. „Divulgarea acestor informații este nejustificată și contrară dreptului la viață privată”, a precizat DNA.
Raluca Turcan îl critică pe mininistrul Culturii Demeter Andras Istvan și i-a transmis că nu poate sta pasiv după ce a afirmat că este posibil ca muzeele, instituțiile de spectacol și bibliotecile să fie închise în weekend, începând din toamnă. Deputata PNL a adăugat că acesta nu trebuie să se ferească de soluții și să stea de vorbă cu angajații din instituțiile de cultură.
De la plaje mediteraneene la orașe istorice, descoperiți destinații de neuitat pline de istorie, aromă locală sau frumusețe la malul mării
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit la Digi24 despre dosarul lui Cristian Popescu Piedone, după ce în spațiul public au apărut interceptări cu discuții private pe care fostul șef ANPC le-a avut cu soția lui. Marinescu a declarat că „nu este normal ca aceste probe să apară public” și că urmărirea penală „trebuie să rămână confidențială”, conform legii. La rândul său, Piedone a reacționat la noile stenograme într-o postare pe Facebook, spunând că statul îl acuză că „este om”.
Atunci când o sarcină nu poate fi obținută în mod natural, cuplurile se pot adresa unui medic supraspecializat în reproducere umană asistată, pentru investigații avansate și tratament individualizat. FIV este cea mai avansată metodă de reproducere umană asistată și implică fertilizarea în laborator a ovulelor, apoi implantarea embrionului în uterul pacientei. Există însă și alte metode disponibile, pe lângă fertilizare in vitro, medicul fiind cel care recomandă cel mai potrivit tratament pentru fiecare caz în parte.
Capitala şi alte şapte judeţe din sudul ţării se află sub Cod portocaliu de caniculă joi, în timp ce mai mult de jumătate de ţară este sub Cod galben. De asemenea, ANM a emis și un cod galben de ploi.
ENGIE Romania marchează anul acesta două decenii de activitate pe piața locală de energie. În decursul acestor ani, compania s-a impus ca un partener de încredere pentru clienți și furnizori, un angajator important pe piața muncii, cu o prezență activă în viața comunităților și, nu în ultimul rând, ca un promotor al tranziției către energia sustenabilă.
Pe Nicole pare că nimic nu ar putea să o doboare. Dacă te uiți atent în ochii ei, însă, parcă poți vedea o urmă de oboseală. Cu două facultăți, un master finalizat și încă unul pe care îl face acum, ai spune că piața muncii aproape că i-ar putea sta la picioare. Nu e deloc așa, mai ales că Nicole a tot fost nevoită să se pună pe ultimul loc de prea multe ori.
„Generațiile se schimbă, iar profesorul trebuie să schimbe și el modul de predare”, a subliniat o tânără de 19 ani care a obținut cea mai mare notă printre învățătorii care au susținut în acest an examenul de definitivat în București, într-un interviu acordat Digi24.ro. În ultimul an, printre cursurile de la facultate și pregătirea pentru examen, Alexia Șerban a preluat o clasă pregătitoare de la o școală gimnazială de renume din Capitală. Tânăra a relatat pentru Digi24.ro de ce bariere s-a lovit în primul an de învățământ, dar a dat și mai multe sfaturi pentru persoanele care și-ar dori să devină profesori.