Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.
Cod rosu de vijelii in Neamt si Iasi. La Suceava au fost inundatii. La Iasi, un copac a cazut peste o masina in care se afla o persoana

Cod rosu de vijelii in Neamt si Iasi. La Suceava au fost inundatii. La Iasi, un copac a cazut peste o masina in care se afla o persoana

Zeci de localităţi din judeţul Suceava s-au aflat, miercuri după-amiază, sub atenţionare Cod roşu de vijelie puternică - ploi torenţiale, vânt cu rafale de 80-90 kilometri pe oră, descărcări electrice şi grindină. La Suceava au fost inundații, iar la Fălticeni, vântul a doborât un copac. Cod roșu de vijelii a fost emis și pentru localități din județele Neamț și Iași. La Iași, furtuna a doborât un copac care a căzut peste un autoturism în care se afla o persoană. Aceasta a fost eliberată de pompieri. Hidrologii au emis miercuri o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, ce vizează până la miezul nopţii bazinul hidrografic din amonte al râului Bârlad, de pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ şi Vaslui.

Trimisul special al lui Donald Trump a vorbit aproape trei ore cu Vladimir Putin. Cum vede Kremlinul discutia

Trimisul special al lui Donald Trump a vorbit aproape trei ore cu Vladimir Putin. Cum vede Kremlinul discutia

Kremlinul consideră "constructivă" întâlnirea de aproape trei ore pe care preşedintele rus Vladimir Putin a avut-o miercuri la Moscova cu emisarul special american Steve Witkoff, dar rămâne precaut în aşteptarea reacţiei preşedintelui american Donald Trump."Trump nu a fost încă informat despre rezultatele acestei întâlniri. Prin urmare, m-aş abţine de la comentarii mai detaliate", a declarat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, care a participat la întâlnirea axată asupra războiului din Ucraina, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.El a adăugat că acum preşedintele rus are "informaţii complete" despre situaţia actuală, că i-a trimis "anumite semnale" omologului său american şi a primit din partea acestuia "semnalele corespunzătoare"."Vom vedea când Witkoff îl poate informa pe Trump despre discuţia de astăzi. Ulterior, cu siguranţă că vom putea adăuga ceva mai substanţial", a promis Uşakov.El a descris drept "utilă şi constructivă" întâlnirea dintre Putin şi Witkoff, care s-a desfăşurat cu două zile înaintea expirării ultimatumului pe care Trump i l-a dat lui Putin să oprească războiul în Ucraina.Aceasta a fost a cincea întâlnire dintre Putin şi Witkoff de la începutul anului - ultima a fost în aprilie - dar niciuna dintre aceste discuţii nu l-au determinat pe liderul de la Kremlin să-şi schimbe abordarea inflexibilă asupra războiului pe care l-a pornit în Ucraina.Şi-a schimbat în schimb Trump abordarea faţă de Rusia. După ce aliaţii europeni din NATO au acceptat să cumpere arme americane pentru a le oferi Ucrainei şi UE a acceptat în plus un acord comercial favorabil Statelor Unite, Trump a renunţat la atitudinea îngăduitoare faţă de Rusia şi i-a dat marţea trecută lui Putin un ultimatum să oprească în zece zile războiul, aşadar până vinerea aceasta.Dacă nu se ajunge la un acord privind Ucraina care să-l mulţumească pe Trump, acesta ar putea anunţa noi sancţiuni americane împotriva Rusiei şi taxe vamale secundare asupra importurilor de petrol rusesc, adică taxe impuse ca sancţiune ţărilor ce cumpără petrol din Rusia, în special China şi India.

Italia aproba construirea celui mai lung pod suspendat din lume, intre Sicilia si continent. De ce va fi considerat cheltuiala militara

Italia aproba construirea celui mai lung pod suspendat din lume, intre Sicilia si continent. De ce va fi considerat cheltuiala militara

Un comitet ministerial al guvernului de la Roma şi-a dat miercuri acordul final asupra unui proiect de 13,5 miliarde de euro pentru construirea celui mai lung pod suspendat din lume, care va lega insula Sicilia de partea continentală a Italiei şi va fi inclus în bugetul apărării, conform angajamentului asumat în cadrul NATO de alocare a 5% din PIB pentru apărare şi domenii conexe apărării, relatează AFP şi Reuters.