Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.
Senatul se reuneste in sesiune extraordinara pentru a lua act de o ordonanta de urgenta

Senatul se reuneste in sesiune extraordinara pentru a lua act de o ordonanta de urgenta

Senatul se reuneşte luni în plen, de la ora 12:00, într-o nouă sesiune extraordinară, pentru a lua act de emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, după cum a decis Biroul permanent al forului legislativ.Pe ordinea de zi a şedinţei se află o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 42/2025 pentru completarea art. XVII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată joi de Guvern şi prin aceasta se suplimentează suma necesară asigurării continuităţii lucrărilor de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi respectarea obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 - 2032.Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis joi Agerpres, această suplimentare va permite finanţarea lucrărilor de punere în siguranţă a lucrărilor din subteran, precum şi plata drepturilor salariale şi a plăţilor compensatorii pentru angajaţii afectaţi.Astfel, se asigură continuitatea activităţilor prevăzute în Planul de închidere, menţinerea unui număr semnificativ de locuri de muncă, eliminarea riscurilor de autoaprindere şi de emanaţii necontrolate de gaze de mină, precum şi respectarea termenelor stabilite pentru închiderea exploatărilor miniere necompetitive, în conformitate cu angajamentele de decarbonizare ale României. 

Cum au ajuns China si Rusia sa conduca in cursa pentru „superarmele” hipersonice care pot sterge de pe fata Pamantului orice tinta

Cum au ajuns China si Rusia sa conduca in cursa pentru „superarmele” hipersonice care pot sterge de pe fata Pamantului orice tinta

Rachetele hipersonice sunt arme formidabile, atât de rapide și de ușor de manevrat încât ar putea schimba felul în care sunt purtate războaiele. De aceea, cursa globală pentru dezvoltarea lor s-a încins așa de mult în ultimii ani. China a făcut cele mai mari progrese tehnologice la acest capitol, urmată îndeaproape de Rusia, în timp ce SUA încearcă să le prindă din urmă, iar Marea Britanie nu are deocamdată nicio rachetă hipersonică în arsenalul său.