Iasiul, vazut din perspectiva unui investitor strain
Oleksii Poroshenko reprezintă un concern uriaș din Ucraina, cu peste 25.000 de angajați și care acoperă mai multe domenii de activitate.
Oleksii Poroshenko reprezintă un concern uriaș din Ucraina, cu peste 25.000 de angajați și care acoperă mai multe domenii de activitate.
„Valeriu Zgonea „spune că a fost informat înainte de vot de poziția grupului PNL și a existat o libertate în acest sens. Nu a fost o decizie USL privind votul. La nivelul discuțiilor s-a constatat că e un demers inutil, trebuie menționat că votul nu are o consecință juridică, a fost un vot politic, demersul nu poate fi împiedicat prin votul Parlamentului. Poziția PNL privind subiectul e una veche, am rămas consecvenți. Nici în interiorul grupului PSD nu a existat un vot unanim într-o anumită direcție”, a declarat Mihai Voicu, deputat PNL, ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul, pe tema situației de astăzi din Parlament.
În imaginea suprinsă de Der Spiegel în orașul Enniskillen din Irlanda de Nord nu sunt vitrine adevărate, ci arată vitrine pline cu produse alimentare și vinuri.
Noua Constituţie, odată aprobată, ar permite şi altor instanţe să judece dosarele parlamentarilor. Modificarea vine la iniţiativa UDMR, partid în care se află mai mulţi aleşi urmăriţi penal, care acum urmează să fie trimişi în judecată chiar la instanţa de care se tem.
În podgoria de la Măcin plantaţia de viţă de vie se întinde pe o suprafaţă de 300 de hectare. Viticultorii obţin de aici 14 soiuri de calitate, dintre care mai bine de o treime merge la export. SUA şi Belarus sunt de doi ani pieţele principale de desfacere pentru această cramă dobrogeană, dar străinii apreciază vinul românesc şi pentru că nu este scump, preţul porneste de la 16 lei sticla.
Vicepreședintele PDL a făcut aluzii la colegii de partid, care au lipsit în timpul votului din plen privind referendumul invocat de președinte.
„După o muncă de trei ani, înființarea cooperativei s-a realizat în 2009, am plecat de la 11 mii de hectare, cu 10 membri fondatori. La ora la care vorbim am ajuns la 43 de membri și 24.000 de hectare”, a explicat Nicolae Sofrone, președintele Cooperativei Dobrogea Sud.