„Cu fiecare zi de război, apar tot mai multe întrebări. Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este că nu există în mod clar un plan comun pentru a aduce acest război la un final rapid şi convingător”, a declarat Merz într-o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Andrej Babis, aflat în vizită la Berlin.
„Nu avem niciun interes să existe un război fără sfârşit”, a adăugat cancelarul, potrivit News.ro, care preia Politico.
De asemenea, „nu avem niciun interes să punem în discuţie integritatea teritorială a Iranului, existenţa sa ca stat sa viabilitatea sa economică”, a mai punctat cancelarul german.
Comentariile lui Merz vin în contextul în care SUA şi Israelul continuă să atace Iranul, iar Teheranul a răspuns cu atacuri asupra ţărilor arabe din Golf. Conflictul regional agită pieţele energetice globale, stârnind îngrijorări în întreaga Europă cu privire la o spirală inflaţionistă similară cu cea observată după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022.
Merz a transmis mesaje contradictorii cu privire la războiul SUA şi Israelului împotriva Iranului. A doua zi după lansarea atacurilor, Merz şi-a exprimat îndoiala că acestea vor reuşi să răstoarne regimul de la Teheran, afirmând în acelaşi timp că Germania nu este în măsură să „dea lecţii” aliaţilor săi.
De atunci, cancelarul a afirmat în repetate rânduri că susţine obiectivul SUA şi al Israelului de a răsturna regimul, o poziţie care i-a adus laudele preşedintelui american Donald Trump în timpul vizitei lui Merz la Biroul Oval, săptămâna trecută.
Însă Merz se află sub o presiune politică din ce în ce mai mare în ţara sa pentru a adopta o poziţie mai dură faţă de atacurile asupra Iranului. Potrivit sondajelor, majoritatea germanilor se opun atacurilor. Partenerul de coaliţie al lui Merz, Partidul Social-Democrat (SPD), de centru-stânga, exercită, de asemenea, presiuni asupra cancelarului pentru a adopta o poziţie mai puţin conciliantă faţă de atacurile SUA şi Israelului.
Acest lucru ar putea explica de ce Merz a adoptat marţi un ton mai dur, avertizând că un război îndelungat ar putea duce la o situaţie fără ieşire care ar perturba aprovizionarea cu energie a Europei şi ar declanşa o nouă criză a refugiaţilor, notează Politico.
„Un scenariu similar cu cel din Libia, Irak sau alte ţări din regiune ne-ar afecta pe toţi”, a spus Merz. „Acest lucru afectează securitatea noastră, aprovizionarea cu energie şi, posibil, şi situaţia migraţiei”, a subliniat el
Merz a avertizat, de asemenea, că liderul rus Vladimir Putin încearcă să profite de conflictul din Iran pentru a câştiga avantaje în războiul Kremlinului împotriva Ucrainei.
„În timp ce alţi parteneri îşi retrag capacităţile de pe flancurile estice şi nordice ale NATO, noi rămânem acolo”, a spus Merz.
„Această împărţire a sarcinilor este importantă, altfel vom oferi Moscovei ocazia de a slăbi Ucraina şi Europa. Ştim că Kremlinul monitorizează îndeaproape acolo unde Iranul deschide oportunităţi”, a menţionat cancelarul german.
Merz a atras atenţia, totodată, în privinţa apelurilor de relaxare a sancţiunilor împotriva Moscovei pentru a reduce preţurile la energie.
„Când suntem puşi în faţa alegerii între sancţiuni şi solidaritate, poziţia noastră este clară: suntem alături de Ucraina şi suntem pregătiţi să mergem până la capăt”, a punctat Merz.
Liderii UE urmau să participe marţi la o videoconferinţă găzduită de Germania, Belgia şi Italia, axată, printre altele, pe modul de abordare a creşterii preţurilor la energie în întreaga Uniune.
