Un profesor de la Liceul „Cosbuc” ar fi agresat un elev. Politia a emis ordin de restrictie. Ce spune cadrul didactic

Polițiștii de la Secția 8 Poliție au primit o plângere din partea unei mame al cărei fiu minor a fost agresat de un cadru didactic. Mama copilului, jurnalista Mara Bănică, a povestit pe contul ei de socializare că profesorul a primit ordin de restricție și spune că se va adresa la inspectorat pentru suspendarea cadrului didactic.

„La data de 20 martie 2026, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, și ulterior prin plângere, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său minor ar fi fost agresat fizic de către un cadru didactic.

În acest context a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent. Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile, conform cadrului legal în vigoare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”, informează Poliția.

Mama copilului, jurnalista Mara Bănică, a povestit amănunte pe contul ei de Facebook.

„Pentru mine a fost un weekend greu. Să te duci cu copilul tău bătut de un profesor la Medicină Legală, nu e cel mai plăcut lucru”.

„Vreau să mulțumesc procurorului de caz. A audiat martori, a analizat situația și a dispus că profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc să stea departe de copilul meu: 200 de metri de casă noastră și 5 metri în școală (aici va fi interesant cum o să facem)”, a spus ea.

Mara Bănică spune că va iniția demersurile pentru a cere suspendarea profesorului, va depune dovezile la inspectorat și afirmă că profesorul are „zeci de abateri”.

„Mulțumesc copiilor din liceu care mi au făcut scrisori și care speră să SCAPE! Îmi cer iertare pentru că au fost umiliți, discriminați, nedreptățiți. Sunt președinte CRP în acest Colegiu și ar fi trebuit să mișc lucruri. N-am știut până ieri cine este acest om”, mai spune Mara Bănică, care încheie cu un indemn: „Dragă sistem, trezește-te și tu! Uneori, te împiedici în proceduri și hârtii și, fără să vrei, schingiuiești suflete de copii!”

Contactat de Educație Privată, profesorul de la Coșbuc spune că faptele s-au petrecut altfel. El ar fi atras atenția unor elevi care încercau să sare un gard, iar unul dintre cei doi admonestați ar fi fost cel care a început conflictul începând „să se împingă” în cadrul didactic. Profeorul mai susține că „Doamna (NR Mara Bănică) este influencer și nu ratează nicio ocazie să-și facă reclamă prin scandal chiar folosindu-se de propriul copil”. 

„Eu veneam la școală și am văzut un băiat suit pe un gard subțire gata să cadă și i-am zis ca mai bine să se dea jos sa nu pățească ceva. Celălalt băiat, mai masiv si care îi aruncase lucrurile peste gard să-și bată joc de el a venit spre mine să mă întrebe, cine sunt eu să le fac observație și se tot împingea în mine. I-am spus ca sunt Corneliu Riegler, profesor la Colegiul George Coșbuc din apropiere și se tot împingea cu pieptul spre mine întrebându-mă cine sunt. I-am spus a doua oară numele și prenumele și ca sunt profesor la Colegiul Cosbuc și i-am zis să se dea înapoi.

Apoi am aflat ca sunt doi băieți din școala de la gimnaziu, iar cel care se împingea în mine este băiatul Marei Bănică. Mara Bănică a înșirat o poveste mincinoasă cum ca eu i-am oprit pe stradă și le-am cerut buletinele și pentru ca băiatul ei nu s-a legitimat am început să-i dau pumni și picioare ceea ce este o minciună. Doamna este influencer și nu ratează nicio ocazie să-și facă reclamă prin scandal chiar folosindu-se de propriul copil. Profesorii clasei le-au cerut tot timpul scăderea notei la purtare, dar mama este cunoscută ca o persoană influentă și face scandal imediat. Dacă le lăsăm copiii să cadă în cap eu nu aveam nicio problemă acum”.