Improvizația a ieșit la iveală în momentul în care au venit cei de la Direcția Apelor Jiu Craiova. Aveau informații că un bărbat a săpat un puț, a instalat un sistem de alimentare cu apă, însă fără niciun fel de autorizație. Acesta a decis să alimenteze cu apă blocuri și case din zonă. Totodată, era în funcțiune un sistem de canalizare. Apa era luată din puț și ajungea la locuințele din zonă.
Zeci de locatari s-au racordat ilegal la acest sistem. Plăteau lunar către acest bărbat sume de bani pe care le stabilea chiar el.
În momentul în care s-a făcut o verificare și s-a stabilit că într-adevăr există un sistem ilegal de alimentare cu apă, dar și unul de canalizare, s-a luat decizia ca pe numele bărbatului să fie întocmit un dosar penal, iar pentru fapta lui acesta riscă închisoare de până la 3 ani.
