Bărbatul fusese condamnat în România după ce, în iulie 2022, a fost oprit pe Autostrada A1, iar în mașina sa au fost găsite patru arme, dintre care una letală, o pereche de cătușe și muniție aferentă. Potrivit polițiștilor, individul se îndrepta spre o comună din județul Hunedoara, unde locuiau fosta sa soție și mama acesteia, intenționând să le ucidă.
Pentru această faptă, el a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, fiind eliberat condiționat în urmă cu câteva zile. Însă la ieșirea din penitenciar a fost așteptat de polițiști, după ce autoritățile din Belgia au emis pe numele său un mandat de urmărire internațională.
Bărbatul este acuzat în Belgia de tentativă de omor și de portul unei arme cu intenția de a răni o persoană.
Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva, urmând să fie predat autorităților belgiene pentru executarea pedepsei.
