Polițiștii aveau informații că acesta intenționa să părăsească România și au instituit filtre pe drumurile care duc spre vamă.
Surse apropiate anchetei precizează că individul a fost greu de descoperit, pentru că autoritățile nu știau în ce mașină se află.
Cei doi turci care îl însoțeau vor fi audiați pentru ca procurorii să stabilească dacă au avut sau nu un rol în atacul pus la cale în Centrul Vechi.
Vă reamintim că alți doi cetățeni turci se află deja în arest preventiv. Unul dintre ei este cel care a deschis focul pe terasa din Centrul Vechi, iar celălalt este acuzat că l-a ajutat, fiind cel care i-ar fi oferit un rucsac în care se afla pistolul, precum și haine de schimb.
Procurorii iau în calcul ipoteza că atacul armat din centrul Capitalei a fost comis la comandă. Anchetatorii continuă verificările pentru a stabili rolul exact al fiecărui suspect și pentru a documenta întreaga rețea din spatele atacului.
