Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domn al Moldovei, este depus duminică, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, ca urmare a unei decizii a preşedintelui Nicuşor Dan. Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului au fost deshumate vineri din cimitirul localităţii franceze Le-Mée-sur-Seine şi au fost aduse în ţară, urmând să fie înhumate la Iaşi.
Nicușor Dan, președintele României, participă la ceremonia organizată cu ocazia repatrierii rămășițelor pământești aparținând ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, la palatul Cotroceni din București, 9 noiembrie 2025. Inquam Photos / George Călin Deschide galeria foto
ACTUALIZARE 13:15: Președintele Nicușor Dan a ținut un discurs în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, aducând un omagiu domnitorului.
„Suntem aici cu prilejul aducerii în țară a rămășițelor pământești ale domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domnitor al Moldovei înainte de Unirea din Ianuarie 1859. Și e un prilej de a ne aduce aminte că construcția României moderne a început înainte de Ianuarie 1859.
Câteva decizii importante pe care domnitorul Ghyka fie le-a inițiat, fie a participat: abolirea cenzurii, inițierea unor unități medicale specializate, maternitatea, înființarea școlii de ingineri de drumuri și construcții, reforme sociale îndrăznețe, abolirea robiei țiganilor, înființarea Jandarmeriei, care a fost o instituție pentru pacea interioară, dar cu oameni care erau pregătiți pentru lupte mai mari, într-o vreme în care forțele armate ale României erau limitate de înțelegerile marilor puteri.
Cred că e vremea să vindecăm aceste răni ale trecutului. Recunoaștem azi, prin onorurile cuvenite unui șef de stat, demnitatea istoriei de dinainte de apariția statului național unitar. Onorăm rolul pe care l-a jucat clasa politică a acelei epoci la împlinirea ideii naționale.
Bine ai venit acasă, Măria Ta!”.
ACTUALIZARE 11:25: Membrii ai familiei Ghyka au transmis, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, mesaje emoționante lângă sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale ultimului domn al Moldovei.
ACTUALIZARE 10:15: Ultimul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, se întoarce acasă după 168 de ani. Osemintele domnitorului au ajuns la Palatul Cotroceni, unde oamenii vor putea veni să aducă un ultim omagiu până la ora 20:00.
La ceremonie va fi prezent și președintele României, Nicușor Dan, care va susține un discurs și un moment de reculegere.
Până la 0ra 20:00 se pot depune coroane sau lumânări, la Biserica Cotroceni.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Administraţia Prezidenţială a precizat că parcursul istoric al ţării noastre a fost definit de intervenţiile majore ale unor figuri remarcabile care, prin decizii ferme, au făcut posibilă întemeierea şi modernizarea unor instituţii şi că o astfel de personalitate emblematică a fost Grigore Alexandru Ghyka, domn al Moldovei între 1849–1853 şi 1854–1856.
„Grigore Alexandru Ghyka a pus binele comun mai presus de interesele proprii, promovând principii moderne de guvernare şi dreptate socială. În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme esenţiale pentru societate, precum dezrobirea romilor, abolirea cenzurii sau reducerea taxelor comerciale. De numele său se leagă înfiinţarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar şi prima maternitate publică din ţară, Institutul Gregorian, finanţată din fonduri personale”, a argumentat Preşedinţia.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, prin repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale Domnitorului Ghyka, statul român face un gest de restituire morală şi de preţuire a unei personalităţi unice. România îşi reuneşte astfel simbolic istoria cu prezentul, aducând acasă un domnitor vizionar, care a trăit şi a acţionat pentru modernizarea societăţii în numele libertăţii, al dreptăţii şi al demnităţii naţionale.
Preşedintele Nicuşor Dan va susţine o alocuţiune în cadrul ceremonialului.
Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri cu rugăciune şi onoruri militare din cimitirul localităţii franceze Le-Mée-sur-Seine şi au fost aduse vineri seară în România, urmând să fie reînhumate la Iaşi, scrie News.ro.
Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa descendenţilor Domnitorului Ghyka, a ambasadorului României în Franţa Ioana Bivolaru, a directorului general adjunct al Jandarmeriei Franceze, general de corp de armată André Petillot, a comandantului Academiei Militare a Jandarmeriei Naţionale Franceze, general de divizie Frantz Tavart, precum şi a prim-adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei Române, general-maior Cătălin Stegăroiu.
Un alt moment a avut loc la sediul Academiei Militare a Jandarmeriei Naţionale Franceze unde Garda Republicană Franceză a prezentat onorul militar domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, sicriul fiind apoi depus pe platoul principal al Academiei.
Garda care a purtat pe umeri sicriul cu osemintele Domnitorului a fost alcătuită din jandarmi francezi, precum şi din jandarmi români din cadrul Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române.Sicriul cu rămăşiţele pământeşti a ajuns în România vineri seară, fiind depus la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Sâmbătă, la Biserica Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor jandarmi, precum şi a Domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, întemeietorul Jandarmeriei Române.
Slujba de pomenire a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, în prezenţa descendenţilor Domnitorului Ghyka, a ministrului Culturii, András István Demeter, a reprezentanţilor Ambasadei Franţei în România, precum şi a conducerii Jandarmeriei Române.
Accesul în Complexul „Palat Cotroceni” se realizează în intervalul 10:00-20:00, în baza documentului de identitate. Pentru acordarea accesului în incinta Complexului, publicul se va supune unui control de securitate individual şi al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate.
Traseul de vizitare va fi: intrare la Poarta Leu Pietonal (Bulevardul Geniului, nr. 1-3) şi ieşire pe la poarta principală din Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu. Nu este permis accesul cu flori sau lumânări în interiorul clădirii Palatului Cotroceni. Florile sau lumânările NU se pot depune personal la catafalc. Acestea pot fi depuse în pridvorul Bisericii Cotroceni.
Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru a-şi aduce omagiul la catafalc sunt rugate să respecte următoarele reguli:
