Guvernul a decis să împartă Pachetul doi al austerității în șase proiecte, nu în cinci, cum era preconizat, ca măsură de precauție. În cazul în care judecătorii de la CCR vor respinge unele prevederi, restul vor putea fi aplicate. Premierul Bolojan a avertizat însă că dacă acest pachet de măsuri va fi respins de Curtea Constituțională, Guvernul pe care îl conduce nu va mai avea legitimitate. Executivul a trimis proiectele de lege pe circuitul de avizare, înainte de a le aproba mâine în ședință.
ACTUALIZARE 15:15 Cele șase proiecte din acest pachet fiscal ar urma să reducă deficitul pe mai multe domenii:
Guvernul ar trebui să dea undă verde pentru acest pachet mâine în ședință, din informațiile Digi24, iar luni Executivul condus de Ilie Bolojan să își angajeze răspunderea în Parlament.
Câteva dintre modificările făcute: la nivelul administrației locale vor fi tăiate 25% din posturi, nu 20 ca în forma inițială, iar referitor la pensiile speciale a fost trimis proiectul spre avizare cu forma de 70% pensia din salariul net, iar perioada de tranziție până a ajunge la vârsta de 65 de ani de pensionare pentru magistrați de 10 ani.
Însă din informațiile Digi24 venite de la ministere, ar putea suferi o modificare mâine și să fie integrată sugestia făcută de președintele Nicușor Dan, conform unor surse politice, anume o perioadă de tranziție de 15 ani.
Știrea inițială. Proiectele din pachetul al doilea de măsuri fiscate au ajuns pentru aviz la Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ. Rămâne de văzut dacă vor fi observații. Sunt mai multe categorii care au ieșit în stradă nemulțumite de aceste măsuri care au fost anunțate.
Acest pachet promis de Executiv în urmă cu mai bine de o lună, pe care ar fi trebuit să îl vedem deja gata, a fost spart în cinci bucăți pe mai multe domenii, după cum urmează:
Guvernul își propune să aducă bani prin mai multe domenii, așadar: prin tăierea a 40.000 de posturi la nivel local, tăierea a 6.000 de posturi de la cabinetele demnitarilor, primari, viceprimari, miniștri, prin tăierea indemnizațiilor enorme din consiliile de administrație, reducerea numărului de membri din consiliile de administrație. Pe scurt, eficientizare a acestor companii care generează pierderi la stat.
O altă măsură este, de exemplu, creșterea cu 70% a impozitelor locale, pentru că în momentul de față nu sunt impozitele plătite la valoarea de piață a proprietăților, spunea premierul Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan spunea că în cazul în care pachetul va pica la Curtea Constituțională, atunci poate Guvernul nu ar mai avea legitimitatea să vină în fața românilor cu alte măsuri. În momentul în care a preluat mandatul a și spus că acesta este obiectivul, să facă aceste reforme astfel încât să reducem deficitul.
Mâine urmează ca pachetele să treacă de Guvern. Apoi sunt câteva zile, timp în care parlamentarii pot depune amendamente, modificări, sugestii, iar la începutul săptămânii viitoare Executivul își va angaja răspunderea în Parlament.
