Fostul lider mondial şi campion la US Open în 2021, a fost sancţionat cu 30.000 dolari pentru conduită nesportivă şi cu 12.500 dolari pentru distrugerea rachetei sale, conform site-ului The Athletic. Amenda reprezintă aproape 40 la sută din premiul în bani de 110.000 de dolari care corespunde pentru disputarea primului tur.
"Voi primi o amendă uriaşă după acest meci. Tipii ca mine sunt amendaţi mult mai des decât alţii", a spus Medvedev la conferinţa de presă de la finalul meciului.
Daniil Medvedev a fost furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său, francezul Benjamin Bonzi, duminică, în prima rundă a turneului US Open, la o minge de meci pentru adversarul său, explicând ulterior că a s-a enervat din cauza deciziei arbitrului şi nu pe fotograful care a provocat incidentul.
În timp ce servea pentru meci la 6-3, 7-5, 5-4 şi avantaj, Bonzi a ratat primul său serviciu. Dar arbitrul i-a acordat un al doilea, din cauza interferenţei unui fotograf poziţionat la marginea terenului.
Medvedev s-a indignat de decizie, declanşând un vacarm în public, care a întrerupt meciul timp de cinci minute. La reluare, Bonzi a pierdut seturile trei şi patru, înainte de a se impune în final în cinci seturi, 6-3, 7-5, 6-7 (5/7), 0-6, 6-4.
