Săptămâna trecută atrăgeam atenția că spațiul public românesc a fost inundat, prin metode consacrate de dezinformare, cu narațiuni toxice privind o așa-zisă deteriorare a relației României cu Statele Unite ale Americii.
Analiza atentă a acestor atacuri arată că tema "anulării alegerilor prezidențiale din 2024" continuă să fie instrumentalizată politic tocmai pentru a eroda și mai mult încrederea - deja fragilă - în instituțiile statului român și în capacitatea acestora de a se conecta cu actuala administrație americană.
Chiar și atacul recent al unui deputat AUR la adresa muncitorilor străini din România, care a șocat opinia publică, nu este doar un simplu derapaj de xenofobie sau rasism. În spate, logica este alta: stimulezi adepții printr-un discurs radical, creezi tensiune socială și spui că statul este slab și nu controlează lucrurile. Că "ne calcă" străinii. În acest vid, apar "mesia" politici, care exploatează frustrarea socială, se prezintă drept vocea "poporului" și capitalizează politic pe haos.
În acest context, salut faptul că războiul hibrid va fi o componentă importantă în noua strategie de apărare a României, care va fi adoptată în această toamnă. Este clar că amenințările de azi nu mai vin doar cu tancuri, ci și cu fake news, viruși informatici, șantaj energetic sau presiuni orchestrate la frontieră.
Dacă ne uităm la regiune, avem exemple utile. Estonia a transformat cel mai dur atac cibernetic din istoria Europei într-un avantaj strategic, devenind lider mondial în securitate digitală. Finlanda a construit un model unic de "apărare totală", unde instituții, companii și cetățeni cooperează pentru siguranța națională. Țările baltice au investit masiv în educație media și în centre dedicate combaterii propagandei. România are câteva atuuri clare - găzduiește Centrul European de Securitate Cibernetică și a blocat canalele media rusești care făceau propagandă. Dar suntem încă deficitari la coordonarea inter-instituțională, la alfabetizarea media a cetățenilor și, mai ales, la implicarea societății.
Aici trebuie să facem pasul următor. Avem nevoie de o Celulă Națională de Contracarare a Dezinformării, funcțională 24 de ore din 24, cu buget și mandat clar, capabilă să demonteze rapid intoxicările printr-o linie de comunicare publică permanentă. Avem nevoie de un Plan Național de Reziliență Hibridă, inspirat de modelul finlandez, care să stabilească rolurile și scenariile de reacție ale instituțiilor în fața unui atac hibrid. România trebuie să creeze o rezervă cibernetică voluntară, care să mobilizeze experții din privat și mediul academic atunci când infrastructurile vitale sunt atacate. Educația media trebuie să devină materie obligatorie în școli, pentru ca noile generații - care stau, la modul real, pe social media de la 8-9 ani- să știe să deosebească informația reală de manipulare
În paralel, Bucureștiul trebuie să facă lobby la Bruxelles pentru ca Uniunea Europeană să aloce masiv fonduri către societatea civilă și ONG-urile românești care luptă cu dezinformarea. Fără presă independentă și organizații civice active, statul singur nu va putea face față acestei avalanșe.
Războiul hibrid nu este o amenințare ipotetică, ci o realitate prezentă. Îl vedem deja în felul în care sunt manipulate percepțiile publice, în atacurile asupra rețelelor digitale, în narațiunile false despre relația României cu partenerii occidentali. Dar pentru ca strategia să nu rămână doar un document frumos redactat, ea trebuie transformată într-un scut viu: instituții care cooperează, cetățeni informați, un stat capabil să răspundă rapid și transparent.
Altfel, riscăm ca, în fața următorului val de atacuri hibride, să fim prinși nepregătiți - iar nota de plată să o plătim cu toții, încrederea în stat, siguranța alegerilor și stabilitatea democrației.