Decizia a fost aprobată marți, 24 martie, în ședința Cabinetului de miniștri, după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost deconectată în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei.
Propunerea Guvernului urmează să fie examinată de Parlament, care se convoacă în ședință la ora 17:00.
„Decizia este fundamentată pe analiza riscurilor de necesitate a unor intervenții urgente pentru protejarea infrastructurii critice și mobilizarea resurselor suplimentare. Din momentul incidentului, produs pe 23 martie, ora 19:15, operatorul de transport „Moldelectrica” a activat imediat protocoalele de siguranță. Au fost efectuate încercări de reconectare a liniei, însă acestea n-au avut succes. Defecțiunile tehnice identificate pe teritoriul Ucrainei la elementele de susținere a conductoarelor indică un scurt circuit sever care necesită intervenții specializate. Trebuie să subliniem gravitatea situației: linia Isaccea-Vulcănești este principala arteră de import din sistem în rețeaua europeană, care coordonează operatorii sistemelor de transport al energiei electrice din Europa. Aceasta asigură în mod normal între 60 și 70% din consumul malului drept al Republicii Moldova (…)”, a declarat Sergiu Diaconu, directorul Centrul ui Național de Management al Crizelor (CNMC) în ședința Guvernului de la Chișinău
Starea de urgență permite statului să acționeze „rapid și coordonat, cu scopul de a limita efectele crizei, de a proteja viața, sănătatea și siguranța oamenilor și de a asigura continuitatea serviciilor vitale”, susțin reprezentanții Guvernului.
În cazul respectiv, aceasta:
