Cadavrul unei femei de 83 de ani, cetățean german, a fost găsit vineri, 7 noiembrie, într-o mașină de cadrele medicale ajunse la locul accidentului de pe Autostrada Soarelui. Surse IPJ Călărași au declarat pentru Digi24.ro că șoferul, fiul femeii, încerca să ajungă cu trupul neînsuflețit al acesteia acasă, în Germania.
Potrivit acelorași surse, decesul femeii s-ar fi produs din cauze naturale, în Bulgaria. Cadrele medicale de la fața locului au precizat că femeia ar fi murit cu 6 ore înainte de producerea accidentului.
Conform legilor din Bulgaria, transportul necorespunzător al unui cadavru poate constitui o contravenție.
„La data de 07 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 București–Constanța au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În fapt, pe Autostrada A2, pe sensul Constanța–București, la kilometrul 67, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași, trei autoturisme ar fi intrat în coliziune.
Cadrele medicale ajunse la fața locului au găsit o persoană decedată, cetățean german, în vârstă de 83 de ani.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, în vederea stabilirii situației de fapt”, a transmis într-un comunicat IPJ Călărași.
Citește și:
Carambol cu 3 mașini pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre București: un om a murit
