Actualizare 15:00 Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat oficial că l-a reținut, pentu 24 de ore, pe Cristian Radu, primarul Mangaliei. El este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită, în valoare totală de 645.000 de euro.
DNA mai subliniază că primarul din Mangalia ar fi „disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani” primite drept mită „prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora”.
Potrivit procurorilor, Cristian Radu ar fi primit mită pentru următoarele decizii:
Primarul din Mangalia urmează să afle dacă va fi arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, a mai transmis DNA.
Știrea inițială
Procurorii DNA din Constanţa au luat decizia reţinerii, pentru 24 de ore, a primarului din Mangalia, Cristian Radu, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri şi a audierilor care au urmat.
În cadrul anchetei, au fost audiaţi şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Mangalia.
Procurorii DNA au făcut miercuri percheziții în mai multe locații din Constanța, inclusiv în casa edilului.
„În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, a transmis DNA.
Pe lângă primarul Cristian Radu, vizați de percheziții au mai fost și angajați din cadrul Primăriei, dar și Administratorul Public al orașului.
Potrivit informațiilor Digi24, edilul din Mangalia ar fi luat mită de aproximativ 600.000 de euro, în schimbul autorizării unor construcții ilegale.
