Ministerul Muncii a explicat că modificarea calendarului de plată a fost necesară pentru ca toți beneficiarii să poată dispune de bani înainte de sărbători.
„Având în vedere Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii”, se arată într-un comunicat oficial.
De asemenea, CNPP a transmis notificări către Poșta Română și instituțiile bancare partenere pentru a se asigura că procesul de plată se desfășoară fără întârzieri.
„Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie”, au precizat reprezentanții instituției.
În ceea ce privește ajutoarele financiare one-off prevăzute în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2026, acestea nu vor putea fi acordate în luna aprilie.
CNPP a explicat că actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională, iar plata acestor sume este estimată pentru luna mai.
Citește și: VIDEO Ce se întâmplă cu ajutoarele one-off și cu pensiile înainte de Paște. Anunțul ministrului Muncii
