Patru cadavre descoperite de politisti in fluviul Sena, langa Paris. Un barbat a fost arestat, fiind banuit de crima

Poliția franceză interoghează un bărbat suspectat de crimă, după ce patru cadavre au fost găsite în Sena, lângă Paris. În urma anchetei deschisă de autorități, un suspect a fost identificat și reținut în acest caz. Poliția nu a dat detalii despre el sau despre numărul de crime pentru care este interogat, arată BBC.

Prima victimă a fost descoperită de un trecător lângă un pod din Choisy-le-Roi, o suburbie din sud-estul capitalei, pe 13 august. Mai târziu în aceeași zi, poliția care cerceta zona a descoperit alte trei cadavre aflate în apă.

Procurorii spun că una dintre victime a fost strangulată, iar o alta prezenta leziuni violente.

Primul cadavru se afla în apă de puțin timp și a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 40 de ani din localitate, au declarat procurorii.

Celelalte trei cadavre au fost găsite într-o „stare avansată de descompunere”, au adăugat aceștia.

Procurorii au subliniat că, până în prezent, nu există dovezi care să indice o legătură între victime. Acestea ar fi putut ajunge în apă în locuri separate, aflate în amonte, și duse de curenți până la poalele podului Choisy.