Pe 3 noiembrie, polițiștii au fost sesizați de femeia de 77 ani că în jurul orei 14:00, în timp ce se afla la parterul blocului în care locuia, lângă lift, un tânăr ar fi bruscat-o și i-a smuls poșeta în care avea bani, acte și bunuri personale. La comiterea faptei a mai participat încă un tânăr.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au desfășurat multiple activități specifice de investigare, care au condus la identificarea a doi tineri de 16 și 17 ani“, a transmis Poliția Timiș.
Miercuri, 12 noiembrie, tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunerea unei alte măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.
