• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-11-11 07:00:55
  • Sursa:

Viacelsav Penciukov, cunoscut în mediul online sub pseudonimul „Tank”, a fost pe lista FBI a celor mai căutați infractori din lume timp de 10 ani și a condus două bande de hackeri. În primul interviu oferit vreodată de Penciukov, acesta a dezvăluit cum funcționează găștile de infractori cibernetici și detalii până acum neștiute despre hackeri care nu au fost prinși niciodată, inclusiv liderul grupului Evil Corp din Rusia.

Ascensiunea lui Penciukov în vârful lumii ascunse a infractorilor cibernetici nu a depins așa de mult de abilitățile sale tehnice, cât de șarmul său molipsitor. „Sunt om tip prietenos, îmi fac ușor prieteni”, a spus ucraineanul de 39 de ani pentru BBC, cu un zâmbet larg.

Faptul că a avut prieteni cu funcții importante și foarte influenți l-a ajutat pe Penciukov să rămână atât de mult timp în libertate, chiar și după ce a devenit una dintre cele mai importante ținte ale agenților FBI.

Autoritățile au avut nevoie de 15 ani ca să îl aresteze pe Penciukov în timpul unei operațiuni dramatice desfășurate în Elveția în 2022.

„Erau lunetiști pe acoperiș, iar polițiștii m-au pus la pământ, mi-au pus cătușele și mi-au pus pe stradă un sac pe cap, de față cu copiii mei. Copiii s-au speriat”, a povestit cu furie Penciukov, care crede că polițiștii au exagerat.

Miile de victime din toată lumea care au fost afectate de activitățile lui și ale hackerilor pe care îi conducea nu văd lucrurile la fel. Penciukov și găștile sale au furat zeci de milioane de dolari de la victimele lor.

La finalul anilor '2000, Penciukov și echipa Jabber Zeus au folosit tehnologii revoluționare din domeniul cibernetic pentru a fura bani direct din conturile bancare ale unor mici întreprinderi, autorități locale și chiar și organizații caritabile.

Doar în Marea Britanie, grupul a furat peste patru milioane de lire sterline de la 600 de victime în numai trei luni.

În perioada 2018-2022, Penciukov a avut ambiții mai mari, alăturându-se unui ecosistem înfloritor de tip „ransomware” cu grupuri care aveau ca țintă corporații internaționale și spitale.

Închisoarea Englewood în care se află acum, de la poalele Munților Stâncoși din Colorado, este foarte departe de Donețk, Ucraina, acolo unde Penciukov a condus prima lui bandă de hackeri.

Prima dată când a avut de-a face cu lumea hackerilor a fost pe vremea când intra pe forumurile folosite de fanii jocurilor video care căutau diverse metode de a trișa în jocuri precum Fifa 99 sau Counterstrike.

Penciukov a lucrat inclusiv cu Maxim Iakubeț, un hacker din Rusia care a ajuns să fie sancționat de SUA, fiind acuzat că este liderul grupului de infractori cibernetici Evil Corp.

Hackerii din grupul Jabber Zeus petreceau între șase și șapte ore pe zi într-un birou din centrul orașului Donețk de unde furau bani de la victime din alte țări. Seara, Penciukov lucra ca DJ în oraș sub numele de scenă DJ Slava Rich.

La vremea aceea (2005-2010), se obțineau foarte ușor bani din infracțiunile cibernetice, potrivit lui Penciukov. Băncile nu știau cum să îi oprească pe hackeri, iar poliția din SUA, Ucraina și Marea Britanie nu putea ține pasul cu ei.

Când avea 20 de ani, Penciukov câștiga așa de mulți bani încât își cumpăra „mașini noi ca și când erau haine noi”. A avut șase mașini scumpe în acea perioadă, toate din Germania.

Poliția a reușit să îl identifice pe Penciukov, după ce au strâns informații despre viața sa personală, precum ziua în care s-a născut fiica lui, din mesajele cu care hackerii comunicau între ei.

FBI a lansat operațiunea Trident Breach, în urma căreia mai mulți membri ai Jabber Zeus au fost arestați în Ucraina și Marea Britanie. Penciukov a reușit să scape, însă, după ce a primit un pont.

„Aveam un Audi S8 cu un motor Lamborghini de 500 de cai putere. Când am văzut luminile poliției în oglinda retrovizoare, am trecut pe roșu și i-am lăsat în urmă cu ușurință”, a povestit Penciukov. „Am avut ocazia să testez puterea mașinii la maxim.”

Penciukov s-a ascuns în casa unui prieten pentru un timp. Când agenții FBI au plecat din Ucraina, autoritățile locale nu au mai părut interesate de cazul său.

Penciukov a încercat să scape de trecutul său de infractor și a fondat o companie prin care cumpăra și vindea cărbuni. FBI-ul, însă, era în continuare pe urmele sale.

„Eram în vacanță în Crimeea când am primit un mesaj de la un prieten care a văzut că am fost pus pe lista FBI cu cei mai căutați infractori din lume”, a spus Penciukov. „Am crezut că am scăpat de tot, dar mi-am dat seama că am o nouă problemă.”

Afacerea lui cu cărbuni a mers bine până când Rusia a invadat Crimeea, în 2014. „Omuleții verzi” ai lui Putin i-au distrus afacerea, dar și apartamentul său din Donețk, care a fost lovit de rachete.

Penciukov s-a întors din nou la vechea sa activitate. „Securitatea cibernetică s-a îmbunătățit mult, dar reușeam să câștigăm cam 200.000 de dolari pe lună. Profituri mult mai mari.”

La acea vreme, au apărut chiar zvonuri că o altă echipă de hackeri a reușit să obțină 20 de milioane de dolari de la un spital care a fost ținta unui atac de tip ransomware.

Toți hackerii au început apoi să ia în vizor instituțiile medicale din SUA în încercarea de a obține câștiguri uriașe. Comunitățile de hackeri au o mentalitate de turmă, a explicat Penciukov. „Oamenilor nu le pasă de partea medicală – tot ce văd ei sunt plățile de 20 de milioane.”

Penciukov a dezvăluit că unii hackeri aveau legături cu serviciile de securitate din Rusia, precum FSB. El a ajuns liderul unui nou grup – IcedID – care a infectat cu viruși peste 150.000 de calculatoare.

Una dintre țintele lor a fost Centrul Medical al Universității din Vermont, SUA. Atacul hackerilor a dus la pierderi de peste 30 de milioane de dolari și o perioadă de peste două săptămâni în care centrul nu le-a putut oferi servicii medicale critice pacienților.

Atacul a blocat 5.000 de calculatoare din spital. Cu toate că nimeni nu a murit din cauza întreruperilor, viețile pacienților au fost puse în pericol.

Penciukov susține că nu a fost implicat în acel atac și că și-a recunoscut oficial vina doar pentru a obține o pedeapsă mai mică. El crede și că cele două condamnări de nouă ani, pe care le execută concomitent, sunt prea mari pentru faptele pe care le-a comis.

Mai mult, Penciukov trebuie să le plătească victimelor despăgubiri de 54 de milioane de dolari.

Penciukov nu pare că regretă ceea ce a făcut și nu se gândește prea mult la victimele sale. Singurul său regret pare să fie faptul că a avut prea multă încredere în colegii lui hackeri, ceea ce a dus într-un final la prinderea lui și a altor infractori.

„Nu îți poți face prieteni în lumea infractorilor cibernetici, pentru că ziua următoare prietenii tăi vor fi arestați și vor deveni informatori”, a spus Penciukov. „Paranoia este un prieten de nădejde al hackerilor.”

După ce Maxim Iakubeț, zis și „Aqua”, a fost demascat și sancționat de autoritățile occidentale în 2019, comunitatea de hackeri s-a ferit să mai lucreze cu hackerul rus și asociații lui din Evil Corp.

Când erau încă prieteni, Penciukov și Iakubeț petreceau în restaurante de lux de la Moscova. „El avea bodyguarzi, ceea ce era ciudat – ca și când voia să arate cât de bogat este sau ceva de genul”, a povestit Penciukov.

Spre deosebire de Penciukov, însă, șansele ca poliția să îl prindă și pe Iakubeț sau alți hackeri din gașca lui sunt foarte mici. FBI a oferit o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informații ce pot ajuta la prinderea hackerului rus, însă Iakubeț cu siguranță nu va repeta greșeala pe care Penciukov a făcut-o atunci când a plecat din țara sa de origine.