„Este o schimbare atât de puternică față de comportamentul obișnuit”, a spus Ben Lewis, fondatorul PLATracker, un site ce strânge informații de la ministerul de apărare al Taiwanului, pentru New York Times. „Este cea mai lungă perioadă de inactivitate pe care am văzut-o din 2021.”
Însă, în perioada de trei săptămâni din 2021, în care s-au înregistrat doar cinci zboruri militare chineze în apropierea Taiwanului, o furtună tropicală a afectat regiunea. De această dată, condițiile meteo au fost stabile.
Scăderea bruscă a incursiunilor aeriene în jurul Taiwanului este cu atât mai surprinzătoare cu cât, anul trecut, China a trimis în medie cam 10 avioane pe zi. În unele zile, numărul lor creștea chiar și la câteva zeci de avioane militare.
Analiștii au oferit mai multe posibile explicații, inclusiv faptul că această schimbare face parte din pregătirile Beijingului pentru vizita președintelui american Donald Trump, de la finalul lunii.
China ar putea, de asemenea, să încerce să reducă consumul de combustibil într-o perioadă în care prețul petrolului a crescut semnificativ din cauza războiului din Iran.
Mai mulți experți au respins ideea că Beijingul încearcă să reducă în mod deliberat tensiunile înainte de lansa un atac surpriză asupra Taiwanului, potrivit NYT.
Cu toate că sunt mai puține avioane militare în jurul Taiwanului, numărul de nave militare chineze din regiune nu a scăzut. „Scăderea pare că este limitată doar la activitate aeriană”, a spus și Brian Hart, un expert din partea Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale de la Washington.
„Având în vedere timingul și factorii care ar putea juca un rol, este greu de spus ce a determinat acest comportament acum”, a spus Hart.
Unii analiști au spus că liderul chinez Xi Jinping ar putea încerca să îi arate lui Trump că Taiwanul este cel care provoacă tensiuni în regiune, nu China.
Beijingul l-a descris pe actualul președinte taiwanez, Lai Ching-te, drept un separatist periculos care refuză sub orice formă reunificarea și riscă să declanșeze un război.
Dat fiind faptul că administrația Trump este implicată deja într-un război cu Iranul, „cred că Xi nu vrea ca Trump să creadă că Beijingul înrăutățește situația”, a explicat Ou Hsi-fu, director adjunct al Institutului pentru Apărare Națională și Cercetare în Securitate din Taipei.
„Beijingul vrea ca summitul Xi-Trump să se desfășoare fără probleme, păstrând imaginea Chinei de mare putere în relație de egalitate cu Statele Unite”, a mai spus Ou.
Presiunea pe care China a exercitat-o asupra Taiwanului a crescut semnificativ în 2022, după ce președinta Camerei Reprezentanților de la acea vreme, Nancy Pelosi, a vizitat Taipeiul. Atunci, Beijingul a trimis avioane și nave militare și a lansat rachete în jurul insulei.
Unii experți cred că actuala reducere a activității militare are legătură cu epurările din armata chineză inițiate de Xi, în urma cărora mai mulți generali și lideri de top din China au fost înlăturați din funcție sau arestați pentru corupție.
Un alt motiv ar putea fi că forțele aeriene chineze au modificat pur și simplu rutele de zbor obișnuite ale avioanelor sale militare, potrivit lui K. Tristan Tang de la Biroul Național de Cercetări Asiatice.
„Ceea ce vedem acum se află în curs de desfășurare de mai bine de jumătate de an”, a spus Tang. „Diferența este că scăderea a devenit mult mai evidentă în ultima vreme.”
