• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-11-06 21:39:36
  • Sursa:

Premierul Ilie Bolojan, preşedintele PNL, le-a transmis un mesaj social-democraţilor înaintea Congresului PSD de vineri, când își vor alege noul președinte al partidului.

„Le doresc (celor din PSD - n.r.) cu toată consideraţia şi colegialitatea: succes şi responsabilitate. Fiecare dintre partidele din coaliţie are o responsabilitate în ceea ce priveşte guvernarea ţării noastre. Cu cât noi ne comportăm mai responsabil, cu atât rezultatele acestei guvernări vor fi mai bune, e mai puţin important dacă pentru un partid sau altul, important este să fie bune pentru ţară”, a fost mesajul adresat de Ilie Bolojan joi seară, la Digi24.

Întrebat dacă „se vor linişti apele” după reuniunea social-democraţilor de vineri, premierul a răspuns: „Nu am de unde să ştiu ce se întâmplă într-un partid sau altul”.

„Cu siguranţă, atunci când ai o conducere interimară este o situaţie, indiferent că e la un partid politic sau la Primăria Generală a Capitalei. (...) Când ai o conducere care este aleasă, care are stabilitate, altfel îşi proiectează acţiunile, dar asta rămâne de văzut”, a adăugat președintele PNL.

Vineri are loc congresul extraordinar PSD pentru alegerea conducerii partidului.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, este singurul candidat la şefia formaţiunii.