În 2025, Vagan Safarian, în vârstă de 64 de ani, care aștepta procesul pentru dublă omucidere, a scris o cerere prin care își exprima dorința de a semna un contract cu Ministerul Apărării al Federației Ruse și de a pleca la război împotriva Ucrainei. Cu doar câțiva ani în urmă, Safarian a fost eliberat din colonia penitenciară, unde a petrecut 18 ani pentru o altă crimă. Nu voia să se întoarcă după gratii, iar dorința lui a fost îndeplinită. Potrivit unor surse media, în primăvara anului 2025, dosarul penal al lui Safarian a fost suspendat, iar el însuși a plecat ca membru al unei unități de asalt în așa-numita „zonă SVO”.

Un alt criminal în serie, Yuri Gritsenko, în vârstă de 63 de ani, din Zelenograd, servește din vara anului 2024 în plutonul de evacuare sanitară. Cetățeanul care a ucis cel puțin cinci persoane a fost eliberat în 2023. El a semnat contractul în colonia penitenciară, unde a petrecut 13 ani în izolare din cauza atacurilor asupra angajaților și a altor deținuți.

Jurnaliștii de la Sibir.Realii au vorbit cu rudele și cunoștințele lui Safarian, precum și cu vecinii lui Gritsenko. Toți se tem de întoarcerea ucigașilor și încă nu pot să creadă că maniacilor în serie li s-au dat arme în loc să fie ținuți în locuri de detenție.

La vârsta de 32 de ani, Vagan Safarian s-a mutat în Astrakhan în 1993 din Baku, unde s-a născut și a crescut. A studiat la școala nr. 178 din Baku. Emigrarea în Rusia a fost legată de așa-numitul Prim Război din Karabah.

– Eram colegi de clasă. Îmi amintesc că nu a mai studiat după clasa a 8-a, deși a rămas în Azerbaidjan. Era tăcut, singuratic. În acele vremuri, delincvenții erau periculoși – umblau în grupuri și cerșeau bani de la copii. Mai târziu, au început să jefuiască și adulții. Vagan nu se încurca cu ei, așa că am fost șocată când am aflat că „strangulatorul din Astrakhan” era el. În perioada școlară nu se observase nimic neobișnuit la el – avea o familie completă, fericită. Poate că războiul și plecarea în grabă l-au schimbat cumva. Și noi ne-am strâns foarte repede lucrurile și am plecat din Baku, la fel ca mulți alți armeni. Era periculos să rămânem, spune Karina (nu menționăm numele complet pentru siguranța interlocutoarei). Mulți aveau rude în Rusia, încercau să plece oriunde, dar unde aveau rude. Chiar și în Siberia.

Vagan a plecat împreună cu familia din Azerbaidjan la Astrakhan la 32 de ani, când a început războiul din Karabah (între forțele armate azere și armene pentru controlul asupra Nagorno-Karabah).

Familia Safaryan are rude care locuiesc în Astrakhan, care au confirmat redacției că Vagan a venit la ei în 1993.

– Familia Safaryan nu avea probleme speciale aici, li s-a acordat rezidența ca refugiaților, Vagan și-a găsit repede un loc de muncă. După doi ani, s-a căsătorit, spune una dintre rudele sale.

Potrivit ei, rudele nu comunicau strâns – interlocutoarea noastră a aflat despre arestarea și acuzațiile lui abia după proces.

– În oraș există o mare diaspora [armeană], toți se ajutau reciproc. De aceea, părinții îmi spuneau despre anii '90 că nu eram nevoiți să recurgem la infracțiuni. Dar se spunea despre el că a intrat în lumea interlopă, că era prieten cu cei care jefuiau apartamente. Dar nu era singurul [din familia Safaryan], spune ruda lui Safaryan.

Prima crimă confirmată a fost comisă de Safaryan la un an după nașterea primului său copil, o fetiță. În 1998, în timpul unui jaf, el a strangulat o femeie de 67 de ani din Astrahan și pe fiica ei de 37 de ani. Potrivit anchetei, motivul a fost suma de 45.000 de ruble pe care victimele o păstrau acasă.

„Era o sumă considerabilă pentru acea vreme. Nu puteai cumpăra un apartament, desigur. Dar era echivalentul a aproximativ 20 de salarii obișnuite”, spune Olga Vasilievna, o locuitoare din Astrakhan (numele interlocutoarei a fost schimbat pentru siguranța ei). „Îmi amintesc și acum de această crimă, deși pe atunci jafurile erau frecvente. Locuiam nu departe, lângă Yablokova (strada pe care a avut loc crima). Ucigașul nu a fost găsit atunci. Abia acum un an s-a început să se vorbească despre faptul că era Vagan Safaryan – se pare că el însuși a mărturisit în colonia penală, unde ispășea pedeapsa pentru o altă crimă.

În 2004, Safaryan a fost arestat pentru uciderea unui cunoscut care nu i-a plătit datoria la cărți. Conform hotărârii judecătorești, alți trei complici au fost implicați în crimă, printre care și Bayan Safaryan, o rudă a lui Vagan.

Vagan Safaryan a fost condamnat în 2005 la 19 ani de închisoare într-o colonie de regim strict și transferat la colonia penitenciară nr. 2 din Astrakhan. Acolo, Safarian a primit opt recompense din partea administrației coloniei pentru bună purtare, iar în 2023 i s-a aprobat eliberarea condiționată înainte de termen și a ispășit restul pedepsei prin muncă forțată.

Este de remarcat faptul că încă din 2011, fiind deținut, Safaryan și-a creat pagini pe rețelele de socializare, la care sunt în continuare abonați rudele și cunoștințele sale. După ieșirea din colonie în 2023, Vagan a locuit puțin mai mult de un an în Astrakhan. Și, potrivit localnicilor, a încercat să cunoască fete tinere pe internet, „din fericire, fără succes”. În noiembrie anul trecut, a fost arestat din nou, acuzat de dubla omucidere a mamei și fiicei, pe care a comis-o în 1998.

Pentru dubla omucidere, comisă de un grup de persoane și însoțită de jaf, Safaryan risca între opt și 20 de ani de închisoare, iar având în vedere infracțiunea anterioară, putea fi condamnat la închisoare pe viață. La interogatoriu, Safaryan și-a recunoscut vina, iar în timpul experimentului de anchetă a arătat cum a strangulat femeile.

A fost arestat la Astrakhan pe 17 noiembrie 2024, dar nici nu trecuse jumătate de an când criminalul a fost eliberat din SIZO-1 din Astrakhan.

– Au spus că a semnat un contract cu Ministerul Apărării al Rusiei și a plecat în „SVO”. Ca pilot de atac. A plecat deja în iulie, iar procesul împotriva lui a fost suspendat pe 29 aprilie. La început nu am crezut, pentru că avea deja 63 de ani (pe 12 mai 2025, Vagan Safaryan a împlinit 64 de ani). Dar au spus că au extins vârsta contractanților – îi iau până la 65 de ani. Nu-mi vine să cred că unor astfel de oameni... nu numai că îi eliberează, dar le dau și arme în mâini, spune o rudă a lui Safaryan.

Olga, vecina femeilor ucise de Vagan, mărturisește că, după ce a aflat de eliberarea lui, nu mai poate dormi – ea locuiește și acum în raionul Leninski din Astrakhan. Olga se îndoiește că uciderea mamei și a fiicei a fost prima lui crimă și este convinsă că va comite „multe alte” crime.

Sub postările despre grațierea maniacului Putin, locuitorii din Astrakhan lasă în principal comentarii panicate:

„De ce sunt eliberați maniacii? Sunt sătul de autorități.”

„Nenorocitul o să fugă din nou.”

„Copiii o să audă numai prostii la orele de curaj.”

„Cum poți trimite un astfel de animal în Ucraina? Locul lui e la 1,5 metri sub pământ.”

„Toate gunoaiele vin în Ucraina, unii pentru bani, alții pentru a-și șterge cazierul.”

„Șeful VTB, Kostin, a descoperit BRUSC că cheltuielile militare uriașe nu aduc nimic țării.

El spune: cheltuielile militare sunt mari, iar produsele care ar ajunge pe piață nu sunt fabricate pentru acestea, toate produsele militare dispar undeva.

„Dispare undeva”. Nu dispare undeva. Dispare în casele oamenilor pașnici. Rusia cheltuiește trilioane doar pentru a ucide oameni și a distruge orașe.

Nu ați încercat să NU RĂZBOIȚI?

Nu ați încercat să cheltuiți banii pentru o viață demnă a bătrânilor ruși? Pentru a pune în ordine orașele rusești? Pentru a revigora regiunile rusești pe cale de dispariție?

Dar ce vorbesc eu.

Să trăiești fără delirul idiot despre imperiu, în pace, demn, respectându-ți vecinii, având grijă de oameni, nu ucigându-i – acestea sunt valori netradiționale, străine Rusiei.

Alții sunt indignați de faptul că astfel de voluntari pot fi periculoși pentru colegii lor:

„Și nimeni nu se gândește că colegii lui vor adormi și nu se vor mai trezi...”

„Așa că el (prin amnistie!) va „servi” în Kremlin, în garda lui Putin...”

Unii observă că ucigașul a fost trimis printre alți ucigași:

„Acolo sunt și colegi de serviciu la fel”.

„De aceea îl trimit la SVO, pentru a-și confirma statutul. Se numește reatestare”.

„Chikatilo din Zelenograd”

În iunie anul trecut s-a aflat despre eliberarea, prin contract cu Ministerul Apărării al Federației Ruse, a încă unui criminal în serie. Yuri Gritsenko, în vârstă de 62 de ani, potrivit datelor apărătorilor drepturilor omului din Mordovia, servește de aproximativ un an în plutonul de evacuare sanitară.

Gritsenko a comis cel puțin cinci crime și a rănit grav alte zece persoane cu un ciocan. El ataca femei și doar într-un singur caz victima a fost un bărbat. În mass-media, criminalul a devenit „celebru” ca „maniacul din Zelenograd”, „Chikatilo din Zelenograd” și „ciocanarul din Zelenograd”. Potrivit anchetatorilor care s-au ocupat de cazul său, Gritsenko a mărturisit în timpul interogatoriilor că era familiarizat cu ciocanul – tatăl său era tâmplar și, în plus, îi „plăcea sunetul ciocanului lovind corpul uman”.

Yuri Gritsenko s-a născut și a crescut în Zelenograd, unde a absolvit cu greu școala. I s-a pus diagnosticul de retard mental marginal ca urmare a unei traume congenitale.

Prima crimă confirmată a fost comisă de Gritsenko în 1993. Până atunci, el apucase să facă armata, să se angajeze în poliție, să se căsătorească și să aibă doi copii. În 1991, a fost concediat din poliție pentru alcoolism. În aceeași perioadă, în stare de ebrietate, a pătruns cu forța într-o școală, a spart ușile și apoi a spart geamurile din creșă. A fost reținut, dar nu i s-a imputată nici măcar huliganismul, „ținând cont de prezența copiilor minori”. În iulie 1993, a omorât-o în bătaie cu o tigaie pe o prostituată. Anchetaților le-a declarat că aceasta a încercat să-l jefuiască. În 1994, a fost condamnat la 9 ani și transferat într-o colonie din Orenburg. Gritsenko a fost eliberat cu 1,5 ani înainte de termen, s-a întors în Zelenograd, s-a angajat ca hamal, dar a continuat să bea. La sfârșitul anului 2001, soția lui a divorțat de el.

În cinci luni din 2001, Gritsenko a comis 14 atacuri asupra femeilor. Patru dintre acestea s-au soldat cu moartea victimelor.

– Până la vară, discuțiile despre maniac printre locuitori deveniseră constante, mama își amintește și acum acea perioadă – indiferent de subiectul conversației, totul se reducea la el. Ne era foarte frică pentru copii, deși el ataca femeile. Nimeni nu se îndoia că criminalul era real, că nu erau doar zvonuri. La spital erau aduse tot mai multe femei cu leziuni craniene. Toată lumea îl descria pe maniac în mod diferit, dar apoi s-a dovedit că fotoroboturile nu semănau deloc cu ucigașul. Se furișa din spate și doar o parte dintre femei reușeau să se întoarcă, spune Elena, una dintre locuitoarele din Zelenograd (numele a fost schimbat pentru siguranța interlocutoarei). – Eram încă mică, dar mama își amintește cum a încetat să mă mai lase singură în curte, cum a încetat să mai meargă la serviciu prin parc, pe lângă Lacul Negru (în această zonă au avut loc majoritatea atacurilor). Oamenii nu mai aveau încredere în poliție – toți erau cu urechile ciulite, anchetau, dar atacurile continuau. Bărbații se adunau în grupuri de câte câțiva și mergeau „în patrulă”. Restul orașului se ferea de aceste locuri. Desigur, chiar și ziua. El ataca și ziua. În septembrie, atacurile au încetat, dar noi nu ne-am mai plimbat pe acolo.

În septembrie 2001, potrivit anchetatorilor șefi ai UVD „Levoberezhny” Irina Hlyzova și David Oganian, Gritsenko a stat puțin timp într-un spital de psihiatrie. La acea vreme, Gritsenko era deja de câțiva ani înregistrat la dispensarul psihoneurologic, urmând primul curs de tratament pentru schizofrenie înainte de prima sa arestare, în 1993.

După ce a ieșit din spitalul de psihiatrie, Gritsenko a început să comită atacuri în Moscova – pe 19 octombrie a atacat cu un ciocan o locuitoare din districtul Severny, apoi, în decursul unei săptămâni, a bătut cu ciocanul încă trei persoane.

Mai târziu, într-o serie de filme intitulată „Detectiv documentar”, anchetatorul pentru cazuri deosebit de importante al Parchetului din Moscova, David Oganian, și-a amintit că Gritsenko răsfoia toate ziarele în care erau publicate fotografiile victimelor sale.

„În timpul interogatoriului, mi-a spus că a citit toate aceste lucruri despre el. Dar nu se putea opri. Când citea, își promitea că „nu va mai face asta”. Dar au trecut 2-3 luni și a făcut din nou același lucru”, își amintește Oganian.

Una dintre victime a reușit să smulgă ciocanul din mâinile maniacului și să fugă. Ulterior, anchetatorii au remarcat că tocmai ea a descris corect înfățișarea lui Gritsenko.

Cu toate acestea, criminalul nu a fost prins cu ajutorul unui portret robot. El a fost reținut de un tânăr șofer de autobuz, Anatolie Sukhov. Pe 19 noiembrie 2001, el se plimba prin parcul Druzhby din Moscova și a observat un conflict între un bărbat și o femeie.

„La început am crezut că cei doi se ceartă. Nu voiam să mă amestec, dar apoi am văzut că femeia zăcea pe jos, iar el îi lua geanta. I-am spus: „Hei, ce faci?!”, iar el s-a întors și a venit cu ciocanul spre mine”, își amintește Sukhov în documentarul „Zelenogradski Chikatilo”.

Anatolii l-a imobilizat pe maniac și a așteptat sosirea poliției. Ultima victimă a lui Gritsenko a suferit leziuni grave, dar a supraviețuit. Suspectul a mărturisit toate cele 14 atacuri. În aprilie 2002, expertiza medico-legală a concluzionat că Gritsenko suferea de „alcoolism cronic cu psihopatie pe fond organic deficitar”. Cu toate acestea, el a fost declarat apt din punct de vedere psihic, ceea ce a permis Tribunalului Municipal din Moscova să-l condamne pe Yuri Gritsenko la 25 de ani de închisoare. Curtea Supremă a Rusiei a redus pedeapsa la 22 de ani.

Gritsenko a fost transferat în republica Mordovia, la IK-10 din satul Udarny. Acolo, starea lui psihică s-a înrăutățit atât de mult încât, din cauza atacurilor constante asupra angajaților coloniei și a altor deținuți, a fost închis într-o celulă izolată pentru 13 ani. În 2015, a fost admis într-un atelier de prelucrare a lemnului, deoarece administrația coloniei se temea să-l lase să lucreze cu obiecte și instrumente metalice. În 2020, din cauza agravării stării sale psihice, Gritsenko a fost plasat sub supravegherea specială a comisiei psihiatrice, care trebuia să evalueze periodic gradul său de responsabilitate penală.

La 14 iunie 2024, pedeapsa lui se termina, dar după eliberare trebuia să fie plasat într-o clinică psihiatrică cu supraveghere intensivă pentru a urma tratamentul necesar.

„Având în vedere diagnosticul său, era periculos să-l eliberăm. Astfel de deținuți sunt transferați la un dispensar psihiatric”, spune Ilya (numele a fost schimbat pentru siguranța interlocutorului), un apărător al drepturilor omului familiarizat cu cazul. – Dar, din informațiile noastre, Gritsenko a fost eliberat chiar înainte de expirarea pedepsei sale, în toamna anului 2023. Acum servește în compania sanitară, iar în 2023 a fost trimis direct pe front. Cine mai e schizofrenic, nu? Să-i dai unui maniac o armă automată.

Motivul exact pentru care Gritsenko a decis să semneze contractul nu este cunoscut interlocutorului nostru, însă canalul Telegram Shot a informat că maniacul „a cerut singur să plece la război, pentru a câștiga bani pentru prima perioadă de libertate, în care nu mai avea nimic. După moartea mamei sale, apartamentul neprivatizat din Zelenograd a revenit statului. Gritsenko va servi, probabil, până la sfârșitul serviciului militar obligatoriu, după care va fi eliberat”.

După începerea invaziei în Ucraina, în Rusia sunt eliberați în mod regulat ucigași, violatori și condamnați pentru alte infracțiuni grave. Rudele victimelor protestează, dar fără rezultat. Rezonanța provocată de știrile despre crimele comise de cei grațiați din cauza războiului a obligat Kremlinul să recomande jurnaliștilor aflați sub controlul său să nu relateze despre astfel de incidente.

Potrivit apărătorilor drepturilor omului, autoritățile trimit de mult timp ucigași și violatori la război, în ciuda legislației în vigoare.

Din 2023, procesul a fost reglementat de legea federală nr. 270-FZ din 24.06.2023 „Cu privire la particularitățile răspunderii penale a persoanelor implicate în operațiuni militare speciale”. Persoanele condamnate pentru infracțiuni grave nu puteau fi recrutate. Din 23 martie 2024, procesul este reglementat de legea federală nr. 61-FZ, care prevede doar restricții pentru persoanele condamnate pentru viol sau acte de violență sexuală împotriva minorilor.

Este interzisă recrutarea acestora și a altor persoane condamnate pentru extremism, spune avocatul militar Serghei (numele a fost schimbat pentru siguranța interlocutorului). Cu toate acestea, în practică, până în martie 2024, au fost recrutați condamnați pentru infracțiuni grave.

La sfârșitul anului 2023, s-a aflat despre moartea în războiul din Ucraina a lui Pavel Shuvalov, în vârstă de 55 de ani. Condamnat în 2021 la 24 de ani de închisoare, locuitorul din Tulun a murit în mai, lângă Lugansk. Trupul său nu a fost recuperat de pe câmpul de luptă, au relatat trei dintre camarazii săi. După moartea sa, s-a aflat că în aprilie 2023 el a semnat un contract cu o companie militară privată. A petrecut 23 de zile în război și mai puțin de trei ani în colonie. Potrivit anchetei, între 1991 și 2019, Shuvalov a violat cel puțin 27 de femei, dintre care două le-a ucis. Infracțiunile au fost comise în Tulun, regiunea Irkutsk (un oraș cu o populație de mai puțin de 40.000 de locuitori).

În ianuarie 2024, s-a aflat că în Omsk a fost grațiat Alexander Nagornyuk, în vârstă de 33 de ani, care a ucis un fotbalist local doar pentru un pachet de bere și un telefon. În Novosibirsk, Yuri Desyatov a fost grațiat pentru participarea la război, după ce l-a lovit de 26 de ori pe Ilya Lukashevich cu un cric în cap pentru a-i fura mașina.

În vara anului 2024, ucigașii Christinei Prikhodko, în vârstă de 19 ani, au fost eliberați, după ce au semnat un contract cu Ministerul Apărării al Federației Ruse. Corpul Christinei a fost găsit într-o geantă mare de serviciu în pădurea de lângă Novosibirsk în decembrie 2017. În 2018, Serghei Yulin și Maxim Ovchinnikov au fost condamnați la 22 de ani și, respectiv, 18 ani pentru violarea și uciderea ei. Judecătoarea l-a asigurat pe tatăl victimei că pedeapsa maximă garantează că ucigașii nu vor fi eliberați înainte de termen – niciunul dintre ei nu a ispășit nici măcar 6 ani.

În cei trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, soldații ruși care s-au întors de pe front au ucis și mutilat peste 750 de cetățeni. Aproximativ 400 de persoane au murit în 80 de regiuni rusești, iar aproximativ același număr au suferit leziuni grave, care le-au pus viața în pericol, a calculat „Verstka” în februarie 2025. În general, participanții la război își atacă rudele și cunoștințele. Majoritatea infracțiunilor sunt de natură domestică și au loc pe fondul abuzului de alcool.

În 2024, Nina Ostanina, șefa comitetului Dumei de Stat pentru protecția familiei, a propus instituirea unui control permanent asupra foștilor deținuți care s-au întors din război, pentru a „proteja societatea”. Colegul ei din comisia pentru securitate, Andrei Alshevski, a calificat inițiativa ca fiind excesivă, întrucât „eroii SVO și-au ispășit deja vina cu sânge” și ar trebui să simtă „grija autorităților și a societății”.