„Astăzi, 18 august 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 2, a căzut un copac, două femei fiind rănite”, a transmis Poliția Capitalei.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cele două femei au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
„De asemenea, în urma evenimentului au rezultat și pagube materiale, respectiv avarierea unui autoturism parcat în zonă”, au mai transmis polițiștii.
Autoritățile continuă verificările, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
