„Plângere prealabilă împotrivă refuzului nejustificat al Guvernului României și al Ministerului Finanțelor de a asigura și pune la dispoziția reclamantei toate fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor și ale celorlalte categorii profesionale îndreptățite, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026”, potrivit documentului publicat de ÎCCJ, trimis Guvernului.
ÎCCJ cere Guvernului să pună la dispoziția instanței toate fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.
Instanța supremă mai subliniază că „necuprinderea acestor sume în bugetul pe anul 2026, precum și diminuarea lor față de necesarul solicitat, reprezintă o încălcare evidentă a propriului cadru normativ adoptat de autoritățile cărora le este adresată prezenta plângere”.
ÎCCJ menționează în plângerea prealabilă că, în caz contrar, va sesiza „instanța de contencios administrativ competentă”.
„Persistarea în această conduită de refuz nejustificat va angaja nu doar răspunderea autorităților publice sesizate, ci și, în condițiile legii, răspunderea persoanelor care au contribuit la menținerea refuzului de soluționare a cererii, urmând a solicita în fața instanței obligarea acestora la despăgubiri”, potrivit documentului citat.
Plângerea prealabilă înaintată de Înalta Curte de Casație și Justiție către Guvern poate fi citită integral aici.
ÎCCJ reclamă faptul că reprezentanții coaliției de guvernare au decis, în timpul dezbaterilor din Parlament asupra Legii Bugetului pentru 2026, să mute aproximativ 2 miliarde de lei din bugetul ÎCCJ, destinat plății salariilor restante ale judecătorilor (stabilite definitiv în anii trecuți instanțe), pentru alte cheltuieli:
