Un transport agabaritic a stârnit panică. Imagini cu un avion pe străzile de lângă Capitală au devenit prilejul unor conspirații pe Tiktok. De la aterizări forțate mușamalizate până la acoperire ordonată de sus, clipurile au devenit virale. Fuzelajul aeronavei era doar mutat sub escorta Poliției, pentru a fi transformat într-un hotel în județul Brașov.
„7 noiembrie 2025, ora 12 noaptea. Haideți să vă arăt de ce se stă în trafic la ora asta. Ceva ce se va mușamaliza 100%. Uitați-vă și voi, vedeți avionul ăla acolo? A fost accident, a aterizat pe șosea, l-au luat imediat, l-au ridicat de pe șosea și cazul ăsta o să se mușamalizeze 100%. Sunt siderată. Ce lucruri se pot întâmpla în țara asta și se pot mușamaliza. Uitați-vă și voi, da? Otopeni, Henri Coandă, la București”, spune o internaută.
