ACTUALIZARE 22:45 Premierul a mai luat o dată cuvântul la tribuna Parlamentului, spunând că îi este ruşine, uitându-se la social-democrați, mai ales cei din Guvern, pentru situaţia în care sunt puşi de către conducerea PSD.
„Dacă nu îi cunoşteam pe vorbitori nu ştiam cine este în guvernare şi cine este în opoziţie. (...) Aş putea să dau replici, dar uitându-mă la colegii mei din Guvern şi mai ales la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor şi de situaţiile în care sunt puşi. Şi vă spun la modul deschis, niciodată, nici într-o coaliţie, nici într-o entitate, într-o companie, într-un partid nu se poate face nimic fără respect şi colegialitate. Asta e valabil în orice situaţie”, a spus Bolojan.
Șeful Executivului i-a dat astfel replica lui Sorin Grindeanu, care și-a început discursul cu atacuri în rafală la adresa guvernării și, mai ales, a lui Ilie Bolojan.
Citește și: VIDEO Grindeanu, atacuri în rafală la Bolojan în timpul dezbaterilor pe buget: „Răbdarea noastră a atins o limită!”
Știrea inițială
„De multe ori, de la această tribună, a fost prezentat un buget cu venituri supraestimate și cu ținte irealizabile. Astăzi, guvernul vine în fața dumneavoastră cu un buget, care reflectă posibilitățile adevărate ale țării.
Citește și: Câți bani primește județul Ilfov din taxele bucureștenilor: Guvernul îi dă lui Thuma o sumă de cinci ori mai mică decât ceruse inițial
Șeful Executivului a continuat spunând că „banii pe care noi îi producem ca țară nu ne ajung”.
„Ani de zile, bugetele au prioritizat prezentul pe datorie, de fapt confortul politic al guvernanților, și de aceea am ajuns să plătim anual numai pe dobânzi costul unei autostrăzi. De aceea am ajuns anul trecut într-o situație limită și a trebuit să schimbăm modelul, însănătoșind finanțele țării.
Citește și: Conducerea PNL amână ședința în care ar fi urmat să discute ieșirea de la guvernare, după ce negocierile pe buget s-au deblocat (surse)
