Conform documentului, MAI rus este dispus să transmită organizațiilor comerciale informații privind valabilitatea pașapoartelor, locul de înregistrare al cetățenilor ruși și străini, permisele de ședere temporară eliberate, precum și date privind înregistrarea străinilor la locul de ședere. Costul unei singure solicitări va fi de 50 de ruble(n.red. putin peste cinci euro). Schimbul de informații se va realiza prin intermediul sistemului de interacțiune electronică interdepartamentală (SMEV), la care sunt conectate peste 500 de organizații.
Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în 2024 au fost înregistrate peste 1,6 miliarde de cereri în sistemul informatic al ministerului, iar în 2025 – peste 3,1 miliarde. Dacă inițiativa privind transmiterea contra cost a informațiilor va fi aprobată, bugetul va primi anual 119,6 miliarde de ruble, reiese din textul notei explicative. Se preconizează că aceste fonduri vor fi alocate pentru „asigurarea financiară a activității organelor de ordine internă”. În cazul adoptării, hotărârea va intra în vigoare de la 1 septembrie 2026 și va fi valabilă timp de șase ani.
Anterior, ministrul de interne Vladimir Kolokoltsev a declarat că în unitățile de poliție lipsesc 212.000 de angajați. El a invocat salariile mici și volumul mare de muncă drept cauze ale acestei situații. Potrivit acestuia, venitul unui polițist în primul an de serviciu în Moscova nu depășește 86.000 de ruble, ceea ce reprezintă jumătate din salariul mediu din capitală (171.000, conform datelor Rosstat). În plus, situația este agravată de dificultățile legate de asigurarea locuințelor pentru angajați, unde „lista celor care așteaptă s-a întins pe zeci de ani în viitor”, a remarcat Kolokolțev.
În acest context, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că autoritățile au adoptat „o serie de decizii” privind creșterea nivelului de asigurare materială și socială a polițiștilor. În special, pentru asigurarea remunerației angajaților Ministerului Afacerilor Interne au fost alocați suplimentar 45,2 miliarde de ruble. Se preconizează alocarea unei sume identice în anii 2027 și 2028.
