Vicepremierul Oana Gheorghiu spune că poate lucra cu oricine, „indiferent de culoarea politică, indiferent de personalitate”, iar faptul că în trecut a protestat în Piața Victoriei față de acțiunile unui Guvern condus de PSD nu o împiedică să colaboreze. „Eu știu cine sunt și, dacă domnul Grindeanu a avut o părere despre mine sau îmi de sfaturi, îi mulțumesc. Poate că unele sunt chiar valabile”, a declarat Gheorghiu în cadrul emisiunii „În fața ta”, realizată de Claudiu Pândaru.
„Pot să lucrez cu oricine, indiferent de culoarea politică, indiferent de personalitate, indiferent de ce crede despre mine, pentru că eu m-am dus acolo să construiesc. Nu m-am dus nici să am dispute cu oamenii, nici să creez tensiune. Chiar îmi doresc să colaborez și am avut întâlniri deja cu mulți membri ai Guvernului și voi continua în săptămânile următoare, și în săptămâna asta, pentru că cred că e mult mai important ce avem de făcut și e mult mai important să trecem niște jaloane din PNRR, să nu pierdem banii, decât să avem dispute. Am învățat în toți anii ăștia să primesc critici și să nu mă las definită de ele. Eu știu cine sunt și, dacă domnul Grindeanu a avut o părere despre mine sau îmi de sfaturi, îi mulțumesc. Poate că unele sunt chiar valabile”, a declarat Oana Gheorghiu după ce a fost întrebată cum stă la masă Guvernului cu PSD, după ce a manifestat împotriva acestui partid în trecut.
Chestionată dacă îi mai consideră hoți și corupți pe membrii PSD, vicepremierul Gheorghiu a spus că crede că erau alți miniștri cei împotriva cărora a ieșit ea în Piața Victoriei.
„Nu știu să-i judec acum pe cei care sunt acolo, pentru că nu știu dacă erau în Guvern când protestam eu în Piața Victorii. Cred că erau diferiți. Eu nu sunt acolo să validez sau să invalidez poziția cuiva. Să știți că am avut o întâlnire cu domnul Neacșu care a decurs destul de bine”, a explicat Oana Gheorghiu.
Oana Gheorghiu a depus joi, 30 octombrie, jurământul în funcția de vicepremier, în fața președintelui Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Ceremonia fost scurtă, iar șeful statului nu a făcut nicio declarație, doar a dat mâna cu aceasta. Ulterior, Gheorghiu a declarat că a acceptat numirea în Guvern deoarece consideră că experiența pe care o are trebuie dusă și în administrația publică, locul în care sunt luate deciziile care influențează viețile românilor. Ilie Bolojan a transmis, în debutul ședinței de joi a Executivului la care a participat și Oana Gheorghiu, că speră ca aceasta să transfere experiența ei în plan guvernamental, în gestionarea reformei companiilor publice, digitalizării și debirocratizării acestor instituții.
Numirea sa în funcția de vicepremier a fost criticată de PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu, care a scos în evidență faptul că Gheorghiu a avut în trecut o serie de postări critice la adresa lui Donald Trump.
