Joi, 12 martie, secția pentru procurori din CSM a susținut interviurile cu procurorii propuși de ministrul Justiției pentru funcțiile de procuror general și adjunct al procurorului general.
În cazul Cristinei Chiriac, propusă pentru funcția de procuror general, avizul emis de CSM este negativ, fiind adoptat cu cinci voturi (din șase posibile).
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea ministrului justiţiei de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei CRISTINA CHIRIAC, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorialIași. (1 vot da, 5 voturi nu)”, potrivit ordinii de zi a ședinței CSM de joi.
În cazul lui Marius Voineag, situația este similară cu cea a lui Alex Florența, în condițiile în care procurorii CSM nu au reușit să ajungă la un consens, fiind înregistrate trei voturi pentru emiterea avizului negativ și trei voturi pentru emiterea avizului pozitiv.
În acest caz, votarea se reia în ședințele următoare până se ajunge la o decizie luată cu majoritate de voturi. Dacă nu se ajunge la un consens în următoarele 30 de zile, ministrul Justiției poate înainta propunerea către președinte fără avizul secției de procurori a CSM.
Procurorii din CSM au votat, încă o dată, și numirea lui Alex Florența în funcția de procuror-șef adjunct DIICOT, însă tot nu au ajuns la un consens.
Reamintim că propunerile ministrului Justiției ajung pe masa președintelui Nicușor Dan după ce Consiliul Superior al Magistraturii emite un aviz favorabil pentru fiecare procuror propus pentru o funcție de conducere.
Până în prezent, doar Codrin Horațiu Miron, propunerea pentru șefia DIICOT, a primit un aviz pozitiv din partea CSM.
În cazul în care avizul CSM este negativ, ministrul Justiției trebuie să facă un alt interviu cu candidatul, iar în urma acestuia decide dacă trimite propunerea președintelui sau reface procedura de selecție.
