Totuși, un oficial european a precizat pentru agenția de presă că executivul comunitar nu a renunțat la propunere, ci a decis amânarea acesteia pentru o dată ulterioară, din cauza „evoluțiilor geopolitice actuale”, referire la războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, conflict care a influențat prețurile petrolului și fluxurile energetice din regiunea Golfului, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Data inițială de 15 aprilie fusese stabilită după alegerile legislative din Ungaria, pentru a evita ca subiectul să influențeze campania electorală a premierului Viktor Orban, într-un context în care țara este dependentă de petrolul rusesc și are dispute cu Ucraina privind tranzitul prin conducta Drujba.
Citește și: Comisia Europeană cere statelor UE să înceapă mai devreme stocarea gazelor pentru iarnă, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
După invazia Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană și-a redus semnificativ importurile energetice din Rusia și a interzis deja petrolul transportat pe cale maritimă, menținând însă excepții pentru livrările prin conducte, din cauza dependenței unor state fără ieșire la mare, precum Ungaria și Slovacia.
Propunerea așteptată de la Bruxelles ar prevedea eliminarea completă a importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul anului 2027, măsură care ar rămâne valabilă inclusiv în eventualitatea ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei.
Citește și: Dezbateri la Bruxelles: Zelenski promite repararea conductei Drujba, dar cere deblocarea ajutorului UE ținut în loc de Viktor Orban
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent că revenirea la energia rusească ar reprezenta „o gafă strategică” care ar face Europa mai vulnerabilă.
De asemenea, executivul comunitar a respins un apel al premierului belgian Bart De Wever privind normalizarea relațiilor cu Moscova pentru reluarea accesului la energie ieftină din Rusia.
Citește și: Premierul slovac amenință cu „măsuri suplimentare” împotriva Ucrainei privind conducta Drujba. Fico: „Avem dreptul la petrol rusesc”
