Acuzaţiile, care au apărut în timpul audierilor din Parlament din 2024 pentru confirmarea comisarului sloven şi pe care Kos le-a negat atunci, au reapărut înaintea alegerilor din 22 martie din Slovenia, cu sprijinul propriului partid al preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, Partidul Popular European.
Eurodeputata slovenă Romana Tomc, vicepreşedintă a Partidului Popular European (PPE) de centru-dreapta - cel mai mare grup din Parlament -, a declarat joi că a scris Comisiei susţinând că deţine dovezi noi potrivit cărora Kos a colaborat cu agenţia de spionaj a Iugoslaviei şi, în consecinţă, solicită o anchetă.
Marţi, în Parlamentul de la Strasbourg, Tomc a prezentat o carte a autorului sloven Igor Omerza care conţine documente despre care se spune că dovedesc că Marta Kos a colaborat cu agenţia de spionaj iugoslavă.
Tomc a declarat pentru POLITICO că Marta Kos nu a fost sinceră când „a susţinut că nu a colaborat cu serviciile secrete…Trebuie să facem ceva cu aceste informaţii”, a spus ea.
Întrebările adresate Comisiei Europene de către europarlamentarul sloven includ dacă executivul UE intenţionează să investigheze acuzaţiile împotriva lui Kos şi dacă noi dezvăluiri ar putea afecta „credibilitatea” comisarului.
Un purtător de cuvânt al PPE a declarat: „Romana Tomc a ţinut Grupul PPE la curent cu cele mai recente dezvăluiri care o privesc pe Marta Kos. Grupul va examina cu atenţie această chestiune. Deocamdată, observăm că Marta Kos nu a negat aceste noi dezvăluiri. Mingea este acum în terenul ei”.
Comisarul Kos nu a răspuns la solicitările repetate de comentarii din partea POLITICO. Însă un oficial al Comisiei a reamintit că Marta Kos „a trecut printr-un proces de verificare extins şi minuţios” pentru a deveni comisar, adăugând că Parlamentul „a aprobat numirea comisarului Kos în acelaşi proces ca şi în cazul tuturor celor 27 de comisari.”
Un oficial apropiat biroului comisarului, căruia i s-a acordat anonimatul, a declarat pentru POLITICO: „Ea este foarte conştientă că adversarii politici vor folosi acest gen de lucruri pentru a câştiga puncte în alegerile din Slovenia, dar este concentrată exclusiv pe funcţia sa de comisar pentru extindere”.
Kos va apărea luni în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului pentru a discuta despre extindere şi este de aşteptat să răspundă la întrebări privind acuzaţiile.
„Nu am fost niciodată colaborator sau informator al serviciilor secrete iugoslave”, a declarat Kos deputaţilor europeni la audierea sa din 2024, calificând acuzaţiile drept „minciuni” şi „dezinformare”.
Slovenia se îndreaptă către alegeri la sfârşitul acestei luni, care opun coaliţia de guvernare de stânga-liberală, din care a făcut parte Kos, Partidului Democrat Sloven, de dreapta, din care face parte Tomc. Acesta din urmă conduce în prezent în sondaje.
