Ciucu anunta majorarea chiriilor pentru locuintele de stat din Capitala: „M-a certat un domn care plateste 400 de lei pentru 120 mp”

Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a anunțat, marți, că a fost aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti proiectul privind actualizarea chiriilor pentru locuinţele „convenabile” de la stat. Edilul precizează că a introdus un amendament pentru ca persoanele care îndeplinesc critetiile de protecţie socială să fie protejate.

„A fost aprobat proiectul privind actualizarea chiriilor pentru locuinţele „convenabile”, după ce nu a mai fost actualizat de cca. 20 de ani. Am propus un amendament pentru ca persoanele care îndeplinesc critetiile de protecţie socială să fie protejate. Altfel, „fun fact”, a venit în şedintă să mă certe un domn care locuieşte pe undeva pe lângă parcul Icoanei, între două ambasade, care plăteşte în jur de 400 de lei pentru 120 mp”, spune primarul Capitalei pe Facebook.

„Am rămas certat dar măcar am făcut niţică drepate sutelor de mii de bucureşteni care în ultimii 20 de ani şi-au luat case prin credite imobiliare la care au platit şi încă plătesc pe 20 sau 30 de ani. Cunosc sentimentul.”, a subliniat edilul.

Ciprian Ciucu anunţă că a ordonat ca Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi Corpul de Control să verifice temeinic apartament cu apartament.

„Am informaţii că unele au fost transformate ilegal în Airbnb-uri şi unele spaţii luate de ong-uri fake (respect ONG-urile serioase, nu e cazul lor), făcute terase/restaurante. Voi face, dupa 35 de ani, lumină în activele patrimoniale ale Bucureştiului! La redactarea acestui proiect cel mai mult a muncit Viceprimarul Stelian Bujduveanu. Mă bucur că l-am putut pune pe ordinea de zi şi că a fost votat!”, mai spune Ciucu.

Tariful de bază pentru închirierea locuinţelor convenabile va creşte la 8 lei/mp, conform unei hotărâri aprobate în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei, cu 41 de voturi „pentru” şi 5 abţineri.

Acest tarif urmează să fie înmulţit cu coeficientul zonei care va fi de 3,5 pentru zona A, 2,5 pentru zona B, 2 pentru zona C şi 1,5 pentru zona D.

Hotărârea aprobată vineri prevede prelungirea termenului raporturilor contractuale pentru locuinţele convenabile, aprobarea contractului cadru de închiriere şi a tarifelor. Proiectul iniţial a fost modificat în baza unui amendament susţinut de primarul Ciucu, dar care a inclus propuneri venite din partea mai multor grupuri politice.

Conform acestuia, valabilitatea contractelor de închiriere va fi de doi ani de la data încheierii noi convenţii, cu posibilitate de prelungire, în condiţiile ce se vor stabili prin hotărâre CGMB. Excepţie fac contractele care urmează să fie încheiate pentru locuinţe sociale şi care vor fi închiriate pentru o perioadă de cinci ani, în condiţiile art. 44 din Legea locuinţei nr. 114/1996.

Actele necesare în vederea încheierii contractului de închiriere vor fi: ordinul/nota de atribuire a locuinţei, actele de identitate, dovada veniturilor.

Noile tarife de închiriere se vor aplica în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Contractul urmează să fie încheiat până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2026, sub sancţiunea încetării dreptului de folosinţă pentru imobilul respectiv.

Pentru locuinţe sociale nivelul chiriei se stabileşte cu respectarea prevederilor art. 44 din Legea locuinţei nr. 14/1996 şi nu poate depăşi 10% din venitul net lunar al familiei, calculat pe ultimele 12 luni.

Există, de asemenea, o prevedere pentru beneficiarii contractelor de închiriere ale căror venituri pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu nivelul câştigului salarial mediu net total pe economie. În cazul acestora, chiria nu va depăşi 10% din cuantumul mediei veniturilor nete cumulate ale familiei, realizate în ultimele 12 luni.

Cei care ocupă locuinţele vor avea obligaţia de a prezenta semestrial dovezi privind veniturile nete realizate, inclusiv pentru membrii de familie stabiliţi temporar în altă ţară.

Administraţia Fondului Imobiliar va prezenta Consiliului General, până în decembrie 2027, un raport privind aplicarea prevederilor hotărârii, inclusiv impactul economic.

La începutul lunii februarie, Ciprian Ciucu preciza că, în prezent, chiria pentru o garsonieră de 35 de metri pătraţi este de 115 lei, iar după actualizare se va ridica la 980 de lei în zona A (zona centrală) şi 560 de lei în zona C.

Pentru un apartament cu două camere chiria este de 147 de lei pentru 56 de metri pătraţi, propunându-se creşterea la 1.568 de lei în zona centrală şi la 896 de lei în zona C, iar pentru o locuinţă cu trei camere de la 171 de lei pentru 70 de metri pătraţi se vizează o majorare a chiriei la 1.960 de lei în zona centrală şi 1.120 de lei în zona C.