Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a anunțat un „control tematic la nivel național, demarat pentru prima dată după Revoluție. Controlăm absolut toate cabinetele private și clinicile private care au cel puțin o sală de operație. Controlul a început în urmă cu aproximativ patru săptămâni. Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei de la Inspecția Sanitară de Stat și de la Corpul de Control, estimez că undeva în două-trei săptămâni vom putea avea raportul - raportul final. Până atunci, vă spun, din datele preliminare, că pentru peste 20 de clinici private din această țară s-a ridicat autorizația sanitară de funcționare, pentru că nu respectau normativul și pentru alte 30 au fost aplicate sancțiuni importante”.
Rogobete a precizat că nu este vorba doar despre un control, ci și despre „o acțiune de prevenție care trebuia făcută de mult timp”.
„Nu voi explica de ce nu s-a făcut - nici nu am aceste explicații. Important este că, într-un final apoteotic, o facem. Ce fac de fapt colegii mei: se duc și verifică fiecare cabinet și fiecare clinică privată care deține, repet, cel puțin o sală de operație. Dacă normativele nu sunt respectate, lasă măsuri de conformare, astfel încât aceste clinici să poată intra în legalitate și să putem evita pe cât de mult se poate astfel de tragedii (n.r. cazuri precum cel al fetiței de 2 ani moartă după anestezie)”, a precizat ministrul Sănătății, punctând că aceste controale au fost demarate în urma „tragediei de la Constanța”.
„Măsurile de prevenție concrete sunt acele planuri de conformare care sunt date acestor clinici pentru a intra în legalitate” a adăugat Rogobete.
Ministrul Sănătăţii a spus sâmbătă că la clinica stomatologică din București unde a murit o fetiţă de 2 ani nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea efectua anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice.
