• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-11-07 13:55:28
  • Sursa:

Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a produs vineri dimineața, 7 noiembrie, pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre București. Cadrele medicale ajunse la fața locului au găsit cadavrul unei femei de 83 de ani din Germania, au spus surse IPJ Călărași pentru Digi24.ro.

Actualizare 13.55: Cadavrul unei femei de 83 de ani, cetățean german, a fost găsit vineri, 7 noiembrie, într-o mașină de cadrele medicale ajunse la locul accidentului de pe Autostrada Soarelui. Surse IPJ Călărași au declarat pentru Digi24.ro că șoferul, fiul femeii, încerca să ajungă cu trupul neînsuflețit al acesteia acasă, în Germania.

Știrea inițială: Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 7.00, iar traficul în zonă a fost deviat pentru a permite autospecialelor să intervină. Traficul a fost deviat către DN 3A, între Drajna și Lehliu Gară, până la 7.30.

Se pare că un pasager dintr-un autoturism s-a simțit rău, iar șoferul a oprit brusc pentru a suna la numărul unic de urgență 112. Două mașini care circulau în spate nu au avut timp să frâneze, iar pasagerul aflat în suferință a murit.

„Până la degajarea părții carosabile, în urma accidentului cu trei autoturisme implicate, produs la kilometrul 67, pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași, circulația a fost deviată către DN 3A între kilometrii 105 (Drajna) – 64 (Lehliu Gară).

Se estimează reluarea traficului pe A2 după ora 07:45.”, a transmis și Centrul InfoTrafic.

Citește și:

Un mort și mai mulți răniți, după ce un autocar plin cu copii s-a răsturnat pe autostrada A2. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Accident cu trei autoturisme pe A2, pe sensul Constanţa - Bucureşti. O victimă a fost dusă la spital