Astronautii misiunii Artemis II pornesc spre Luna dupa o zi petrecuta pe orbita Pamantului

Cei patru astronauți ai misiunii Artemis II și-au început oficial călătoria spre Lună, după ce au petrecut 24 de ore pe orbita Pământului pentru testarea sistemelor navei. Manevra de injecție translunară, realizată la 25 de ore de la lansare, i-a plasat pe o traiectorie care îi va purta în jurul părții îndepărtate a Lunii și înapoi spre Terra, marcând prima misiune cu echipaj uman care părăsește orbita terestră după Apollo 17, în 1972.

Cei patru astronauți ai misiunii Artemis II de la NASA și-au început oficial călătoria spre Lună după ce au petrecut o zi pe orbită în jurul Pământului, în urma lansării lor istorice de joi. Astronauții, americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de canadianul Jeremy Hansen, se află acum pe o traiectorie de tip „free-return”, care folosește gravitația Lunii pentru a ocoli satelitul și a reveni spre Pământ fără propulsie.

„Doamnelor și domnilor, sunt atât de, atât de încântată să vă pot spune că, pentru prima dată din 1972, de la Apollo 17, ființele umane au părăsit orbita Pământului”, a anunțat Lori Glaze de la NASA, în cadrul unei conferințe de presă. „Din acest moment, legile mecanicii orbitale vor purta echipajul nostru către Lună, în jurul părții îndepărtate și înapoi spre Pământ”.

În momentele care au urmat manevrei pe care agenția spațială americană a numit-o „impecabilă”, și care a durat puțin sub șase minute, astronautul Jeremy Hansen a declarat că „omenirea a arătat din nou de ce este capabilă”.

Astronauții poartă costume care funcționează și ca „sisteme de supraviețuire”, în cazul puțin probabil al unei depresurizări sau al unei scurgeri în cabină, acestea vor menține oxigenul, controlul temperaturii și presiunea corectă timp de până la șase zile.

Astronauții au spus că au fost „lipiți de ferestre” în timp ce Pământul rămânea în urmă, admirând priveliștile „fenomenale”. Fețele le erau atât de lipite de geamuri încât au fost nevoiți să le șteargă. Ei au spus că în navă era puțin frig și că încă o transformau într-un „cămin”, dar echipajul era numai zâmbete.

„Nu există nimic care să te pregătească pentru imaginea uluitoare a planetei tale natale, luminată ca ziua, dar și pentru felul în care Luna strălucește asupra ei noaptea, cu frumoasa rază a apusului”, a spus Christina Koch.

Glover, Koch și Hansen au scris deja istorie ca primul afro-american, prima femeie și, respectiv, primul cetățean non-american care pleacă spre Lună.

„Credeți-ne, arătați uimitor. Arătați frumos”, a spus Glover într-un interviu TV după ce a privit globul de la un pol la altul. „Și de aici de sus arătați și ca un singur lucru: homo sapiens, toți, indiferent de unde suntem sau cum arătăm, suntem un singur popor.”

Pentru a crea atmosfera înainte de momentul principal al zilei, Centrul de Control al Misiunii a trezit echipajul cu piesa „Green Light” a lui John Legend, cu Andre 3000, și cu un colaj de încurajări din partea echipelor NASA. „Suntem pregătiți”, a spus Glover.

NASA a menținut echipajul Artemis II în apropierea Pământului timp de o zi pentru a testa sistemele de susținere a vieții ale capsulei înainte de a le permite plecarea spre Lună. Astronauții și-au petrecut primele ore în spațiu efectuând verificări și rezolvând probleme minore ale navei, care nu mai transportase până acum oameni, inclusiv o problemă de comunicații și o toaletă defectă.

Întrebată despre situația toaletei, Koch a spus că este „mândră să se numească instalator spațial”. „Îmi place să spun că este probabil cea mai importantă piesă de echipament de la bord”, a spus ea. „Așa că am răsuflat toți ușurați când s-a dovedit că este în regulă.”

Membrii echipajului au avut și primele antrenamente ale misiunii pe dispozitivul de exerciții „flywheel” al navei, fiecare astronaut va aloca 30 de minute pe zi pentru fitness, pentru a reduce pierderea masei musculare și osoase care apare în lipsa gravitației. Dacă totul decurge fără probleme, astronauții ar putea stabili și un record, ajungând mai departe de Pământ decât orice om înaintea lor.

„Nu este nimic normal în asta”, a spus Wiseman. „Trimiterea a patru oameni la 250.000 de mile distanță este un efort herculean, iar acum începem cu adevărat să realizăm amploarea acestui lucru.”

Misiunea Artemis II face parte dintr-un plan pe termen lung de revenire repetată pe Lună, cu scopul de a stabili o bază permanentă care să ofere o platformă pentru explorări ulterioare. Misiunea de 10 zile are ca obiectiv pregătirea unei aselenizări în 2028.

Actuala etapă a investițiilor americane în explorarea lunară este adesea prezentată ca un efort de a concura cu China, care își propune să trimită oameni pe Lună până în 2030.