Primele semne apar, de regulă, odată cu instalarea primelor zile mai calde, în special în lunile martie și aprilie, perioadă în care organismul începe procesul de adaptare la schimbările de temperatură și la creșterea duratei luminii naturale.
„Astenia de primăvară este o stare temporară de dezechilibru fizic și emoțional, care apare în perioada de tranziție de la iarnă la primăvară. Din punct de vedere psihologic, nu este o boală, ci mai degrabă un sindrom emoțional tranzitoriu, care indică faptul că organismul și mintea au nevoie de timp pentru a se adapta la schimbările sezoniere.
Spre deosebire de depresie, această stare nu implică pierderea sensului vieții sau o tristețe persistentă. Manifestările sunt, de regulă, legate de oboseală fizică și mentală temporară, care se diminuează treptat pe măsură ce organismul și psihicul se adaptează la ritmul specific primăverii.
Potrivit studiilor realizate de-a lungul timpului, sistemul serotoninei din creier suferă modificări în funcție de anotimp. În perioada iernii, activitatea transportorului de serotonină este mai intensă, ceea ce duce la reducerea cantității disponibile din acest neurotransmițător asociat stării de bine.
Odată cu venirea primăverii și creșterea expunerii la lumina naturală, nivelul serotoninei tinde să crească, contribuind la îmbunătățirea stării de spirit și la creșterea nivelului de energie. Un alt studiu longitudinal privind expunerea la soare și tiparele de somn arată că lumina naturală este unul dintre principalii factori care reglează ritmul circadian, adică ceasul biologic al organismului, precum și programul de odihnă.”, a explicat Claudia Vîja.
Principalele cauze care pot declanșa astenia de primăvară sunt:
Aceste mecanisme explică de ce, pentru unele persoane, începutul primăverii poate fi însoțit de o perioadă de adaptare mai dificilă.”, a mai explicat sursa Digi24.ro
„Astenia se manifestă printr-un disconfort temporar, atât fizic, cât și psihic, care nu trebuie confundat cu depresia. Recunoașterea semnelor poate ajuta la gestionarea mai ușoară a acestei perioade de tranziție.
Oboseala mentală se poate resimți în moduri subtile, dar persistente. Printre cele mai frecvente stări se numără:
Pe lângă efectele psihice, și organismul poate resimți această senzație de epuizare:
„Primăvara este asociată, în mod simbolic, cu energie, renaștere și vitalitate. În lipsa acestor stări, se poate instala o disonanță psihologică - ideea că ar trebui să avem mai multă energie, dar în realitate nu o resimțim. Această contradicție poate genera, la rândul ei, sentimente de frustrare și o anumită tensiune interioară.”, a mai explicat specialistul în psihologie
„Adoptarea unor obiceiuri zilnice simple poate face diferența: acestea pot contribui la reducerea stării de oboseală, la creșterea nivelului de energie și la îmbunătățirea stării generale de bine, ajutând organismul și psihicul să se adapteze mai ușor la tranziția dintre anotimpuri.
Printre cele mai cunoscute soluții se numără:
Așadar, astenia de primăvară nu este o tulburare psihică, ci un semnal al organismului de a-și regla energia și a păși armonios în noul sezon.”, conchide psihologul Claudia Vîja
