Eozinofilele crescute peste limitele de referință ale hemoleucogramei trebuie investigate de medic. Cauzele frecvente includ alergii, parazitoze, reacții la medicamente, anumite boli autoimune sau afecțiuni hematologice mai rare. În caz de eozinofile crescute, o abordare corectă începe cu repetarea analizei, corelarea cu simptomele și o anamneză atentă privind călătoriile, expunerile și diversele tratamente. În formele persistente sau semnificative, investigațiile trebuie extinse, pentru a exclude cauze sistemice.
Alergiile sunt între cele mai des întâlnite cauze de eozinofilie, mai ales când pacienții prezintă rinită alergică, astm, dermatită atopică sau mâncărimi ale pielii. În alergii, eozinofilele pot crește ca parte a răspunsului imun de tip alergic, însă nivelul lor poate fi variabil și nu reflectă întotdeauna severitatea simptomelor. Confirmarea se bazează pe context clinic și, când este necesar, pe evaluare prin tste alergologice specifice. Tratamentul pentru alergii, atunci când este bine țintit, poate duce și la normalizarea eozinofilelor, dacă aceasta este cauza eozinofiliei.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro
